Sadio Mane (30 de ani) a fost supus joi seară unei intervenții chirurgicale la piciorul drept, realizată de ortopedul britanic Andy Williams, cel care îl mai operase o dată pe atacantul senegalez, când era la Liverpool.
Sadio Mane nu va juca la , oricât au vrut senegalezii. S-a accidentat la genunchiul drept, în meciul lui Bayern cu Bremen, pe 8 noiembrie, dar selecționerul Aliou Cisse tot l-a oprit în lotul pentru turneul final. Degeaba. Leziunea era prea gravă.
Sadio Mane, operat în Austria
Joi, doctorul naționalei „leilor din Teranga”, Manuel Afonso, a anunțat că jucătorul african al anului (locul 2 în ancheta Balonului de Aur) nu va fi în Qatar. „RMN-ul făcut astăzi a relevat că situația nu e favorabilă, așa cum ne imaginam. Din nefericire, Sadio nu va fi cu noi la Mondial”, a declarat medicul.
Chiar în aceeași seară, oficialii lui Bayern au comunicat că atacantul în vârstă de 30 de ani a fost deja operat în Austria, la Innsbruck.
Sadio Mane, salvat încă o dată de faimosul chirurg care l-a operat și pe Ianis Hagi
„În timpul operației, un tendon i-a fost reatașat de capul peroneului”, a informat clubul german. Intervenția, una reușită, a fost realizată de reputații chirurgi Christian Fink (austriac) și Andy Williams.
Ultimul, cel mai faimos ortoped britanic, l-a operat și pe Ianis Hagi, în ianuarie. Și, în trecut, i-a mai salvat o dată cariera lui Sadio Mane. Și olandezului Virgil van Dijk.
{{text}}