Să ne bucurăm de fotbalul înfășurat în cearșaf!

Dar grijă mare, să nu gândim! Dă dureri de cap și ecranează imaginile cu Messi, cu Cristiano și cu Neymar. Și cu sărăntocii ăia indieni care mănâncă din sufertaș pe marginea drumului presărat cu diamante

De ce să ne uităm la meciurile de la Campionatul Mondial de fotbal? Bună întrebare, mai ales dacă lângă titulatura „Campionatul Mondial” (de fapt, denumirea corectă, moștenită de la fondatorul Jules Rimet, este Cupa Mondială) adaugi și Qatar 2022. 

De ce să ne uităm și de ce nu ne-am uita? Doar pentru că niște oameni răi, de regulă ziariști și militanți pentru drepturile omului, vor să amestece fotbalul cu politica? Nu vă intră o dată în cap că fotbalul are turnul lui de fildeș de 5 stele? Ba nu, de 7, ca Burj al Arab? Sau Burj al FIFArabi?

Logic și sentimental

Colegul și prietenul nostru Emil Hossu, unul dintre cei mai buni comentatori acreditați de TVR la marea competiție, răspunde la întrebarea de mai înainte cu argumente logice și sentimentale. 

Sentimentale, pentru că pleacă de la axioma că îi iubim necondiționat pe Messi, pe Cristiano Ronaldo, pe Modrici, pe Neymar, pe De Bruyne. Logice, pentru că fotbalul rămâne sportul cel mai popular de pe planetă (2 miliarde de microbiști estima cu optimismul lui debordant Sepp Blatter, chiar înainte să iasă pe ușa din spate de la FIFA) și pentru că este preferabil și mai sănătos mintal să consumi fotbal decât talk-show politic, emisiuni de divertisment la conserve sau seriale manelistice cu actori amatori.

Putem fi senini? Bien sur!

Și pentru că toată pleiada de vedete amintite „ne vor oferi cea mai frumoasă lună de fotbal din ultimii 20 de ani”, mai adaugă Emil. Aici rămâne de văzut, să nu cădem în optimismul de esență corporatistă al lui Sepp Blatter! Căci toate ni se trag de la Sepp și de la Joao. Havelange, adică. Reformatorii fotbalului, globalizatorii și combinatorii acestuia.

Așadar, putem să urmărim senini meciurile din Qatar fără să ne pese cum i-a fost atribuită Qatarului organizarea acestei competiții? Bineînțeles, ce treabă are driblingul lui Leo cu prefectura din Doha?

La noi în acvariu

Putem să ne pasionăm pentru Brazilia, Argentina sau Franța, ignorând că minunățiile de meciuri promise se vor petrece într-o țară cu un regim de esență feudală, care nu dă doi bani pe drepturile omului, dar oferă șpagă 7,5 milioane jucătorilor Ecuadorului ca să facă blat în primul meci? 

Destui dintre cei care citesc acest articol chiar gândesc așa, să nu ne prefacem că trăim într-o lume de idealiști. Idealiști rimează cu microbiști, doar că microbiștii nu prea sunt idealiști. Oamenii vor să se simtă bine în acvariul lor din sticlă groasă, unde e călduț și înoată printre pești exotici, frumos colorați.

Cine dă, mă, cu nucleara?

Aceiași oameni nu au nevoie de disconfortul de a gândi, de a fi tulburați de cauze care sunt, aparent, doar ale altora. Fotbaliștii, niște oameni și ei, un cap, două mâini, două picioare, ne spun adeseori că nu citesc presa și nu urmăresc buletinele de știri. Nu e o figură de stil. 

Trebuie să îi credem de vreme ce într-un interviu recent din Gazetă brazilianul Guilherme Garutti de la Mioveni afla de la colegul Eduard Apostol că rușii amenință cu bomba nucleară. Iar ucraineanul Plohotniuk de la Iași mărturisea că e întrebat de colegii de echipă „Păi, ce, mă, mai e război acolo?”

Noi, fandosiții

Iar noi ne mirăm că Mondialul din Qatar, la fel cum a fost cel din Rusia în 2018 sau cel din ‘78, din Argentina dictaturii generalului Jorge Videla au fost prizate de o planetă întreagă? De fapt, cine se miră? 

Noi, o mână de fandosiți cu presupuse principii. Păi, nu? Și, ce, nu ați mai auzit până acum de suporteri închiriați? Los Platanoșii lui Gino ce erau? Dar manechinele din carton de la Giurgiu de pe timpul Astrei lui Niculae? Vedeți că am inovat înaintea tuturor, doar că nu avem banii rușilor și ai qatarezilor.