FC Buzău și Dinamo au remizat într-un amical disputat în Crâng, 2-2. Golurile au fost marcate de Lopez (15) și Boiciuc (75), respectiv Șerban (11) și Iglesias (54).
Meciul s-a jucat într-o atmosferă pitorească, pe arena Gloria, cu vânzătoare de semințe printre scaune :D, ca-n vremurile Diviziei A, cu cei câteva sute de spectatori implicându-se activ, unii chiar dialogând din tribună cu antrenorii și fotbaliștii și cu mai mulți suporteri steliști decât buzoieni sau dinamoviști. Iată câteva detalii de la amical:
1. Antrenorii Ovidiu Burcă și Adrian Mihalcea au stat de vorbă pe marginea terenului cât timp s-au încălzit elevii lor, alături de administratorul special al „câinilor”, Vlad Iacob, iar la începutul meciului s-au îmbrățișat pe margine. Din tribună, fanii le-au strigat «Așa, frumos, să mergeți braț la braț în play-off!».
2. Costi Șerban a marcat primul gol la Dinamo și a mers special la Ovidiu Burcă pentru a se bucura alături de el. Șerban a jucat titular în lipsa lui Costin Amzăr, convocat la naționala U20, alături de Ahmed Bani și Denis Oncescu, și ei absenți azi. La pauză, Șerban a fost înlocuit cu Demici.
3. Jocul dur a fost reclamat de mai multe ori de Burcă. Tehnicianul a avut un schimb civilizat de replici cu omologul Adrian Mihalcea pe această temă, dar și cu arbitrul partidei.
La una dintre intervenții, antrenorul dinamovist a fost admonestat de spectatorii de la tribuna zero, la care Burcă a replicat amuzat către unul dintre contestatari: «Ești stelist, ești stelist!». Din partea fanilor a venit o replică ironică, la care Ovidiu a râs: „Burcă, cu FCSB, tată, nu cu Steaua! Să nu uităm!”. Video mai jos cu momentul:
Burcă a vorbit și după meci despre afinitatea fanilor locali față de Steaua/FCSB: „Buzăul e a doua casă a celor de la Steaua, un oraș cunoscut că simpatizează cu ei, am simțit și azi lucrul ăsta”. De cealaltă parte, fostul atacant și antrenor al roș-albilor, Adi Mihalcea, a fost aplaudat de suporterii „câinilor” la final.
4. Cel mai faultat dinamovist, Dani Iglesias, intrat pe teren în repriza secundă, s-a accidentat la o intrare a unui adversar. Spaniolul a fost înlocuit de Bobea pe final de meci, având probleme la coapsa dreaptă. Decarul a ieșit cu o compresă cu gheață, pe care a păstrat-o și în autocar. Zilele viitoare se va ști cât de serioasă este problema. „A simțit o durere la bicepsul femural, să sperăm că nu e ceva grav și că o să-l avem pentru următoarele meciuri”, a explicat Burcă.
5. Pe lângă cei doi marcatori, la Dinamo s-a remarcat și Cristi Delciu. El reprezintă o soluție pentru postul U19, care creează probleme după accidentarea lui Bordușanu. Tot pentru această poziție ar putea candida și Vlăduț Stanciu (foto jos), născut în 2005, provenit din academia câinilor și folosit azi în repriza secundă, chiar în locul lui Delciu.În tribună au stat gemenii Irimia (născuți în 2006), care n-au prins lotul pentru acest amical, dar s-au antrenat și au făcut deplasarea cu echipa.
6. Pe teren în repriza a doua a intrat și Marius Tomozei, revenit după o accidentare gravă, care l-a ținut pe margine 9 luni.
7. Adrian Mihalcea a criticat la final atitudinea unora dintre elevii săi: „Un amical între două echipe bune, de play-off, am vrut un test bun înaintea ultimelor două partide oficiale din campionat de anul acesta. Am vrut să le dau minute unor băieți care din păcate joacă mai puțin în ultima perioadă. Păcat ca unii dintre ei nu înțeleg ca au șansa de a reintra într-un ritm competițional și nu profită în totalitate”.
Mereu au fost ambiții la Buzău (n.r. împotriva lui Dinamo), știm foarte bine că majoritatea oamenilor de aici au altă echipă pe care o simpatizează dar nu cred că s-a întrecut măsura. M-au asimilat, m-au ajutat și rezultatele, le mulțumesc suporterilor ca au venit și azi la meci. Îmi doresc să fim în play-off, vom vedea cine va mai veni acolo. Cu siguranță vor fi echipe bune
Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău
O echipă bună, a fost un antrenament bun, vin și ei din urmă, le urez succes. Mi-e greu să cred că am ajuns să joc împotriva lui Dinamo, dar așa e viața, așa ne duce fotbalul. Au plecat mulți jucători cu experiență de la Dinamo. Într-o zi m-aș bucura să îmbrac iar tricoul lui Dinamo
Mihai Neicuțescu, atacant FC Buzău
A fost un meci bun, cu intensitate. Sunt mulțumit de cum s-au implicat băieții, am controlat jocul în majoritatea timpului, câteva greșeli ne-au costat, dar am rulat aproape tot lotul. Au revenit Tomozei, Demici, a fost un test bun, un meci frumos.
Sunt două meciuri foarte, foarte importante. În funcție de ce se va întâmpla cu Iași si Brașov vom ști ce strategie să abordăm în pauza competițională. Suntem pregătiți. Echipa arată din ce în ce mai bine, așteptăm cu nerăbdare și cu optimism meciurile astea. Toată lumea își dorește Dinamo cât mai repede în prima ligă.
Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo
Un meci bun, cu o echipă de play-off, să vedem unde suntem și să continuăm drumul bun. Urmează două finale, suntem pregătiți, le vom trata cu seriozitate maximă
Răzvan Patriche, căpitan Dinamo
{{text}}