Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Scandal la naționala Poloniei! Bodyguardul lui Lewandowski, acuzat că e militant neonazist

Robert Lewandowski // FOTO: Imago

Articol de Daniel Scorpie  —  duminică, 20 noiembrie 2022

Înainte de startul CM 2022, polonezii au depistat că federația de la Varșovia a angajat un infractor ca gardă de corp. Dominik Grucha, simpatizant fascist, ar avea legături și cu răpiri și prostituție

  • Qatar - Ecuador, meciul care deschide CM 2022, va avea loc duminică, de la ora 18:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TVR 1. 
  • Gazeta Sporturilor este, exceptând TVR-ul, singura instituție media din România care trimite 4 jurnaliști la turneul final din Qatar
  • Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea, Remus Răureanu și Andrei Crăițoiu vor transmite din Doha pe durata competiției

Nu e deloc liniște în cantonamentul Poloniei înaintea startului la Cupa Mondială, programat marți după-amiază, împotriva Mexicului. 

După ce două rachete au căzut la granița cu Polonia, federația de la Varșovia a decis să ceară ajutor de la Guvern, astfel că aeronava care îi transporta pe Lewandowski și pe colegii săi spre Doha a parcurs drumul până la ieșirea din spațiul aerian național escortată de două avioane de vânătoare F16

Nu e însă singurul episod ce i-a tracasat pe jucătorii lui Czesław Michniewicz în aceste zile.

Bodyguardul lui Lewandowski, acuzat că e militant neonazist

Presa a aflat că în cadrul delegației ce urma să decoleze spre turneul final se află un infractor, angajat pentru a asigura securitatea fotbaliștilor. 

Era chiar bodyguardul personal al lui Robert Lewandowski, în care „Gheata de Aur” a ultimilor doi ani avea deplină încredere. 

Pe masa procurorilor au ajuns informațiile publicate de Wirtualna Polska, susținute de un consistent probatoriu grafic și filografic, în care Dominik Grucha e văzut făcând salutul nazist alături de mai multe persoane și purtând tricouri cu chipul lui Rudolf Hess, brațul drept al dictatorului Hitler imprimat pe tricouri!

Bodyguard-ul lui Lewandowski, anchetat de Procuratură

Acesta e probabil cel mai mic delict comis de bodyguard, pentru că jurnaliștii au cercetat cu foarte mare atenție și așa au descoperit apartenența sa la o bandă de 50 de persoane, toate acuzate de propagandă fascistă, răpiri, crearea unei rețele de prostituție de pe urma căreia scotea profituri importante și organizarea de lupte ilegale între diferite grupări de criminali. 

Garda de corp a negat toate acuzațiile aduse în fața anchetatorilor și a respins și suspiciunile că ar avea legături naziste sau cu ura față de diverse rase. 

„Suspendarea lui Grucha din postul avut la naționala poloneză va dura până când autoritățile competente vor confirma sau nu credibilitatea argumentelor relevate de presă în privința lui”.

VIDEO Conferință de peste o oră a lui Gianni Infantino la Doha

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.