Qatar - Ecuador 0-2. Mohammed bin Salman (37 de ani), prințul moștenitor al Arabiei Saudite și patronul din umbră al clubului de fotbal englez Newcastle United, locul 3 în clasamentul Premier League, a fost surprins în loja oficială a stadionului Al Bayt din Al Khor stând în stânga lui Gianni Infantino (52 de ani), președintele FIFA, și lângă emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani (42 de ani), în timpul ceremoniei de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.
- Gazeta Sporturilor este, exceptând TVR-ul, singura instituție media din România care trimite 4 jurnaliști la turneul final din Qatar
- Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea, Remus Răureanu și Andrei Crăițoiu transmit din Doha pe durata competiției.
- Ghid pentru Campionatul Mondial din Qatar - detalii AICI
Mohammed bin Salman, acuzat de crime împotriva umanității
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite este acuzat de crime împotriva umanității, precum și de încălcarea drepturilor omului în țara pe care o conduce.
Organizația non - guvernamentală „Reporteri fără frontiere” a depus o plângere împotriva lui bin Salman, precum și împotriva altor oficiali de rang înalt din Arabia Saudită, la tribunalul federal din Karlsruhe, Germania, pentru reținerea a 34 de jurnaliști arabi, precum și pentru asasinarea lui Jamal Khashoggi, un scriitor saudit exilat în Virginia, Statele Unite, ucis în octombrie 2018 în clădirea Consulatului Arabiei Saudite de la Istanbul.
Mohammed bin Salman a cumpărat clubul Newcastle în octombrie 2021
Clubul Newcastle a fost cumpărat de un grup de firme cu afaceri în zona arabă, în octombrie 2021. Principalul investitor este Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite, aflat sub influența prințului moștenitor Mohammed bin Salman.
1,4 trilioane de dolarieste cifra astronomică la care e evaluată averea familiei regale a prințului moștenitor Mohammed bin Salman
Mohammed bin Salman a negociat în 2019 cumpărarea lui Manchester United
Salman a negociat în 2019 cumpărarea lui Manchester United, pentru care a oferit 3,8 miliarde de lire, însă a fost refuzat de familia Glazer, americanii care conduc clubul de pe „Teatrul Viselor”.
Prințull moștenitor al Arabiei Saudite este recunoscut pentru achizițiile care depășesc domeniul fantasticului: yacht de 500 de milioane de dolari, un castel în Franța de 300 de milioane sau un tablou semnat de Da Vinci, pentru care a plătit 450 de milioane.
{{text}}