International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   SUA - ȚARA GALILOR 1-1

Trimișii GSP au fost pe stadion la SUA - Țara Galilor 1-1 » Cum s-a trăit primul egal de la Mondiale: golul salvator al lui Bale a declanșat nebunia în tribune

+25 Foto
SUA - Țara Galilor / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Daniel Scorpie   —  luni, 21 noiembrie 2022

Țara Galilor și Statele Unite au încheiat la egalitate, scor 1-1, cel de-al doilea meci al zilei de marți din Grupa B a Campionatului Mondial din Qatar. Timothy, fiul marelui George Weah, a înscris pentru americani, „eternul” Gareth Bale reușind să egaleze din penalty.

Cronică de Daniel Scorpie: Pace anglofonă

Cu două reprize împărțite ca dominare, meciul de la Al Rayyan a fost o luptă de gladiatori, în care nu s-au menajat deloc forțele, cu un ritm fragmentat și un egal logic


„Avem o generație bună și dacă trecem de faza grupelor, în fazele eliminatorii se poate întâmpla orice. Vrem să luptăm cu cei mai buni din lume și să câștigăm turneul!”. Declarația plină de optimism a lui Pulisic a fost un doping pentru prima repriză.

Galezii cedează posesia și-i invită pe americani să construiască, să preseze. Și ocaziile nu întârzie să apară, cu devierea aproape de autogol a lui Rodon, parată, și cu finalizarea în bara exterioară a lui Sargent, în același minut. 

„Yankeii” accelerează, încearcă să desfacă liniile așezate de Page și forțează breșa pe centru, după ce tot abuzaseră de centrări. O găsește Pulisic pe un contraatac și Weah îl execută elegant pe Hennessey. Timothy, fiul președintelui Liberiei și al fostului câștigător al Balonului de Aur 1995, care niciodată n-a jucat la CM, rupe monotonia.

Golul salvator al lui Gareth Bale a declanșat nebunia în tribune


Pentru Bale & Comp meciul începe abia după pauză. Și emoțiile la poarta lui Turner. Care scoate de sub bară „capul” lui Davies și apoi scapă la plutirea rezervei Moore. Nu-i mai scapă nici mama VAR-ului însă la naivitatea lui Zimmerman, fault în careu la Bale. Același Gareth execută imparabil și balanța pare că s-a înclinat invers. 

Cursa lui Johnson îi îngheață pe fanii americani, dar el nu mai are suflu să șuteze pentru 2-1. Ar fi fost nedrept, după ce reprizele au fost împărțite.

SUA - Țara Galilor 1-1

Ce au transmis reporterii GSP de la fața locului: 

  • Golul egalizator, marcat din penalty de Gareth Bale, a declanșat isteria în sectorul de peluză ocupat de suporterii Țării Galilor. Britanicii s-au dezlănțuit după gol, pe care l-au sărbătorit în picioare, alături de vedeta „dragonilor”, venită la gard pentru a-i saluta pe fani. Reușita lui Bale de la punctul cu var i-a extaziat atât de mult pe suporteri, încât aceștia au început să se stropească cu berea fără alcool cumpărată din incinta stadionului.
  • Nu și-au pierdut speranța! Galeria britanică domină fondul sonor, deși favoriții lor sunt conduși pe tabelă. Chiar dacă americanii sunt mai mulți pe stadion, ei nu sunt la fel de gălăgioși și bine organizați ca fanii „dragonilor”.
  • Timothy Weah, atacantul în vârstă de 22 de ani al americanilor, cel care a deschis scorul în minutul 36, este nimeni altul decât fiul lui George Weah, fost mare internațional liberian, actualul președinte al Liberiei. Timothy este unul dintre cei patru copii ai lui George Weah. Născut în Brooklyn, New York, acesta are cetățenie americană, evoluând pentru toate naționalele americanilor, de la U15 și până la prima reprezentativă.
  • Mondialul din Qatar are probleme în a umple stadioanele, deși cifrele oficiale anunțate de organizatori depășesc capacitatea arenelor! Pe Al Rayyan Stadium, cu jumătate de oră înainte de startul partidei dintre SUA și Țara Galilor, doar 60% dintre locuri erau ocupate de spectatori.
  • Galezii au venit în număr mare în Qatar. Galeria britanică a ocupat tot inelul de jos de la peluză, plus trei sectoare de la inelul 2 și sunt răspândiți în toate zonele arenei.
  • Americanii au șocat la încălzire, parcă dorind să își intimideze adversarii înainte de startul partidei. Pe teren au intrat toți cei 26 de jucători, care au efectuat mișcări de încălzire, plus staff-ul. În același timp, pe bancă asistau 20 de oficiali!
  • Spectacol total în tribune, chiar dacă arena nu s-a umplut. Fanii galezi sunt cei mai gălăgioși de până acum. Cântă din momentul în care au reușit să intre pe stadion!
  • Gazdele au pregătit o mică ceremonie de deschidere pentru primul meci de pe Al Rayyan Stadium. O variantă uriașă a trofeului Campionatului Mondial a fost adusă la mijlocul terenului, unde timp de aproape două minute au fost declanșate artificii în aplauzele suporterilor.

VIDEO Demonstația de forțe a început încă de la încălzire » Scene uluitoare cu americanii în prim-plan

FOTO / SUA - Țara Galilor, imagini surprinse înainte de meci

+25 Foto
SUA - Țara Galilor / Sursă foto: Guliver/Getty Images

SUA - Țara Galilor, echipe de start:

Statele Unite: Turner - Dest, Zimmerman, Ream, Robinson - McKennie, Adams, Musah - Pulisic, Weah, Sargent

Rezerve: Horvath, S. Johnson - Aaronson, Acosta, Carter-Vickers, de la Torre, Ferreira, Long, S. Moore, Morris, Reyna, Roldan, Scally, Wright, Yedlin

Antrenor: Gregg Berhalter

Țara Galilor: Hennessey - Mepham, Rodon, B. Davies - Roberts, Ampadu, Ramsey, Williams - Wilson, Bale, James

Rezerve: A. Davies, Ward - Allen, Cabango, Colwill, Gunter, Harris, B. Johnson, Levitt, Lockyer, K. Moore, Morrell, M. Smith, S. Thomas, J. Williams

Antrenor: Robert Page

Stadion: Ahmed bin Ali (capacitate: 44.740 de locuri)

Arbitru: Abdulrahman Al-Jassim (din Qatar)

VIDEO Corespondență GSP din Qatar » De aici se produce și se cosmetizează Mondialul!

Citește și alte știri despre Campionatul Mondial din Qatar: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.