Gigantul britanic din domeniul media, BBC, a ales să nu transmită în direct ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, în semn de protest. BBC a difuzat un discurs critic la adresa tratamentului la care au fost supuși muncitorii de pe șantierele țării din Golf, a corupției din cadrul FIFA, și a felului în care e percepută homosexualitatea în statul arab.
La ceremonia de deschidere au luat parte personalități celebre din întreaga lume, precum actorul american Morgan Freeman (85 de ani), câmtărețul sud- coreean Jungkook, precum și sute de artiști, care au creat o atmosferă de senzație pe stadionul din Al Khor.
Gary Lineker: „Este cel mai controversat Campionat Mondial din istorie”
Gary Lineker (61 de ani), fost internațional englez și gazda emisiunii „Match of the day”, de pe BBC One, a declarat că Mondialul găzduit de Qatar este cel mai controversat din istorie și că jurnaliștii englezi se vor concentra pe fotbal, cel puțin pentru câteva minute.
„Este cel mai controversat Campionat Mondial din istorie și nici măcar nu s-a jucat vreun meci încă. De când Fifa a ales Qatar ca gazdă, în 2010, cea mai mică națiune care a găzduit cea mai mare competiție fotbalistică s-a confruntat cu mari întrebări - de la acuzații de corupție în procesul de licitație până la tratamentul muncitorilor imigranți care au construit stadioanele și unde mulți și-au pierdut viața.
Homosexualitatea este ilegală aici. Drepturile femeilor și libertatea de exprimare sunt în centrul atenției. De asemenea, decizia de acum șase ani de a muta Campionatul Mondial din vară în iarnă. În acest context, urmează să se joace un turneu - unul care va fi urmărit și apreciat în întreaga lume. Rămâneți la fotbal, spune FIFA. Ei bine, noi o vom face - cel puțin pentru câteva minute”, a spus Gary Lineker, în direct la BBC One, potrivit The Guardian.
Postul BBC a refuzat să explice de ce nu au transmis ceremonia de deschidere de la Campionatul Mondial la TV, aceasta putând fi vizionată numai pe internet, unde l-au văzut pe Jung Kook interpretând cel mai nou cântec al său, „Dreamers”.
În același timp, telespectatorii BBC One îl puteau vedea la televizor pe jurnalistul Ros Atkins (47 de ani) prezentând un interviu realizat alături de Amnesty International. Ros Atkins a spus: „Nu am mai văzut vreodată un campionat mondial atât de artificial precum acesta”.
{{text}}