Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Leo Messi, încă patru apariții și va avea 1.000 de meciuri în carieră! Golurile și pasele adunate depășesc cu mult această cifră!

Leo Messi. Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 21 noiembrie 2022

Leo Messi, 35 de ani, are acum 996 de partide la club și naționala Argentinei, având în total 805 goluri și 407 pase decisive. În „optimi” la Campionatul Mondial din Qatar ar putea să joace meciul 1.000.

La 35 de ani, Leo Messi e unul dintre cei mai buni jucători nu doar ai generației sale, ci ai istoriei fotbalului, cucerind 38 de trofee cu Barcelona, PSG și naționala Argentinei și fiind de 7 ori Balonul de Aur! 

Leo Messi, al 5-lea Mondial. La fel, Cristiano Ronaldo

Au trecut 18 ani de la debutul său la club și 17 de la primul său meci în tricoul albicelest. 

  • 16 octombrie 2004. Primele opt minute oficiale în iarbă, blaugrana, într-un derby Barcelona - Espanyol.
  • 17 august 2005. Start cu Argentina, într-un amical contra Ungariei, la Budapesta. După două minute (63-65), a fost eliminat. 

Astăzi, „La Pulga”(n.r.- Puricele) este iar la Mondial, al 5-lea (2006 a fost primul). El și Cristiano Ronaldo îi egalează pe Carbajal (Mexic), Buffon (Italia), Marquez (Mexic) și Matthaus (Germania). Dacă va atinge iar finala, ca în 2014, pierdută atunci în fața Mannschaftului (0-1), Leo va fi jucătorul cu cele mai multe meciuri la Campionatul Mondial. 26

Va fi Leo Messi și campionul lumii? 

Înaintea acestei performanțe, dificil de realizat, altă barieră va fi atinsă aproape sigur în Qatar. Partida 1.000 a carierei! Deocamdată, are 996 de întâlniri: 

  • 778 cu Barcelona (691 de goluri, 326 de assisturi).
  • 53 cu PSG (23-29). 
  • 165 cu Argentina (91-52). 

După grupe, va avea 999 de jocuri. Iar în „optimi” va fi al 1.000-a apariție. Contra locului 2 din grupa D, Danemarca sau Franța, cel mai probabil. 

Messi mai are o singură dorință! A cucerit prima sa Copa Amarica anul trecut. Acum, vrea și primul titlu mondial cu Argentina. Apoi, se poate retrage liniștit.

1.212 goluria influențat Leo Messi (805 reușite și 407 pase decisive) de-a lungul carierei în toate competițiile

DEZBATERE » Cine va câștiga Campionatul Mondial din Qatar?

>

Mai multe știri despre Campionatul Mondial din Qatar:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.