De presupus că au dreptate, fie și parțial, cei care contestă Mondialele din Qatar pe motiv că au fost încredințate unei țări ce nu respectă drepturile omului. Căutând să justifice decizia cu pricina, Gianni Infantino, președintele FIFA, a ținut chiar la Doha un speech care însă n-a convins. O lume întreagă l-a taxat ca fiind fals și ipocrit. Cum Theo Jumătate a scris bine despre el, nu mai insist.
Posibil să aibă dreptate cei care atacă atribuirea CM unei țări ce nu acceptă ideea de a fi contrazisă. Nu-s eu cel mai autorizat să mă pronunț, de aceea și afirm, invitând la echilibru, la măsură, să nu punem la zid o competiție care abia a luat startul. Să mai vedem și abia apoi să dăm note. Chiar dacă a interzis consumul berii pe stadioane, să nu ne grăbim.
Și nici să nu acuzăm FIFA că s-a schimbat în rău peste noapte. Să nu ne mințim că, până să ducă Mondialele în deșert, ea s-a purtat precum Maica Tereza, neprihănită.
Însuși Blatter, șef la Zurich între 1998 și 2015, a încercat deunăzi să se disculpe. A arătat cu degetul spre Platini, pretinzând că votul acestuia, starostele UEFA din epocă, a înclinat decisiv balanța spre Doha. Pasămite, Platini ar fi ascultat indicațiile președintelui în exercițiu al Franței, Nicolas Sarkozy, aprig susținător din umbră al cauzei Qatarului. Care, auzi coincidență!; a doua zi după anunțarea victoriei, ar fi cumpărat de la Paris avioane de luptă în valoare de peste 14 miliarde de dolari! Ca să vezi și să nu crezi cum se leagă lucrurile între ele.
Despre detaliul cu tranzacția avioanelor s-a uitat însă repede. Cum s-a întâmplat, fără a dezvolta acum subiectul, și cu CM 2018, disputat în Rusia, altă țară campioană în materie de drepturile omului.
Dacă tot veni vorba, să ne reamintim că Joao Havelange, predecesorul lui Blatter din 1974 în 1998, a „binecuvântat” Mondialele 1978 din Argentina, desfășurate în timpul regimului generalului Jorge Videla, unul dintre cei mai sângeroși dictatori din istoria Americii de Sud. Când se spune că până la 30.000 de opozanți ai „ordinii constituționale” ar fi fost omorâți, mulți aruncați din avion direct în ocean. Sub Videla, tortura de tip medieval se practica pe scară largă.
Totuși, spre deosebire de ce se petrece azi, când niciun star al balonului rotund nu critică public Qatarul, câțiva fotbaliști celebri, în frunte cu Cruyff și cu Breitner, au refuzat în 1978 să meargă în Argentina. Olandezul chiar ar fi mărturisit că „Nu pot juca fotbal la un kilometru de locul în care oamenilor li se scot unghiile!”. Iar asta s-ar fi întâmplat, există dovezi, sub domnia „patriarhului” Havelange, rămas Honorary President până în 2013.
Ca atare, s-ar cere să admitem că bubele FIFA nu-s noi. Ele n-au apărut odată cu alegerea demagogului Infantino și nici nu vor dispărea după ieșirea acestuia din scenă. Dominat de interese politice și materiale, deși pe cele politice nu le recunoaște, „guvernul” fotbalului de la Zurich a făcut, face și va face tot felul de jocuri. Să nu cădem în capcana de-a-l confunda cu Maica Tereza!
{{text}}