Fotbal   •   Liga 1   •   SUPERLIGA

Anamaria Prodan s-a enervat, după ce Varga a anunțat un acord cu Stanciu: „Nu există!” + „Zmei la TV, acasă dorm sub pat de frica nevestelor”

Anamaria Prodan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 22 noiembrie 2022

Neluțu Varga a fost citat ieri, în presă, cu declarații în care anunța șanse bune pentru a bate palma cu Nicușor Stanciu (29 de ani) pentru un transfer la CFR Cluj. Anamaria Prodan a negat vehement informația, apoi a lansat un atac exploziv la adresa patronilor din Superliga, despre care a spus că nu este normal să iasă mereu la televizor și să își distrugă jucătorii.

Anamaria Prodan: „Nelu Varga nu a declarat niciodată așa ceva”

„Nelu Varga nu a declarat niciodată că îl dorește pe Nicolae Stanciu la CFR Cluj. Este păcat că apar asemenea lucruri în presă. Și clubul CFR și patronul clubului sunt serioși. 

Nu există cluburi în România care să îi poată oferi lui Stanciu un salariu net de 1,5 - două milioane de euro.


Noi am ajuns cu fotbalul în situația asta și din cauza faptului că avem patroni care visează să ia pe jucători 50 de milioane. De ce ne păcălim că vine Stanciu de la 2 milioane în China la 350.000 de euro pe an la CFR, care este clubul etalon al fotbalului românesc? Stanciu este sub contract în China. Noi nu ne gândim că patronul din China are bani?

Înțeleg că există prostie, dar să scrii așa ceva numai de dragul senzaționalului... A, am crescut și eu cota jucătorilor mei. Dar să zici că un jucător aflat sub contract cu un club a bătut palma cu un alt club este o nebunie”, a declarat Anamaria Prodan, la ProArena.

Anamaria Prodan: „Nu este posibil să te înjure un patron, să iasă la TV și să te facă zob”

„Eu mi-am sfătuit toți jucătorii să facă tot posibilul să plece afară. Eu am spus lucrurilor pe nume. În România nu există respect față de sport, față de jucători, față de fotbaliști. 


Nu este posibil să te înjure un patron, să iasă la TV și să te facă zob. Fotbaliștii au acasă familii, pentru care sunt Dumnezei. Când vin patronii care au 5 ani de școală și te fac cârpă, te fac zob, și la comisiile Federatiei nimeni nu face nimic, aici se ajunge! 

De aceea le zic jucătorilor mei să tragă tare de la 14 ani și să plece afară, unde sunt repectați. Patronii din Liga 1 sunt zmei la televizor, iar acasă dorm sub pat de frica nevestelor”, a mai precizat Anamaria Prodan. 

VIDEO. Anamaria Prodan, detalii despre procesul cu Dennis Man: „Asta se întâmplă când apleci urechea și ești slab”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.