Povestea unui personaj aparte al fotbalului românesc, Nicolae Kovacs (1911-1977), fratele unui alt uriaș, Ștefan Kovacs, refăcută de nepoată și de istorisirile vremii. Deopotrivă boem și familist, un fotbalist rar al perioadei interbelice, legendarul atacant e singurul român cu minute la primele trei ediții ale Mondialului, 1930, 1934 și 1938, însă deține și alt record: e cel mai tânăr român prezent la un CM.
Lista de aur a primelor 3 campionate mondiale, cele interbelice, cuprinde numai 5 nume. O listă a fotbaliștilor care au fost și pe Conte Verde, în Uruguay 1930, și la „Mondialele” europene, Italia 1934 și Franța 1938.
- Doi francezi, Edmond Delfour și Étienne Mattler;
- Un belgian, Bernard Voorhoof;
- Doi români, Rudolf Burger și Nicolae Kovacs.
Dintre ultimii doi, doar Kovacs a și jucat în fiecare. Căci fundașul Burger a lipsit de la 1-2 cu Cehoslovacia, singura noastră prezență la Campionatul Mondial italian.
Nicolae Kovacs a fost un star precoce al fotbalului românesc. La doar 18 ani, 6 luni și 6 zile, e deopotrivă cel mai tânăr fotbalist din țara noastră care a jucat la un Mondial, dar și cel mai tânăr marcator - a închis tabela chiar la debut, 3-1 cu Peru.
Mai bătrân cu 4 luni decât mexicanul Rosas, Kovacs a ratat, la mustață, și un alt record: cel mai tânăr marcator la CM. Recordul lui Rosas a căzut abia în 1958, când un brazilian de 17 ani și 239 de zile înscria contra Țării Galilor. Pelé.
Cei mai tineri români selecționați la un Mondial
- Nicolae Kovacs (Uruguay 1930) - 18 ani, 6 luni și 6 zile
- Florin Răducioiu (Italia 1990) - 20 ani, 2 luni și 24 zile 3
- Miklos Nagy* (Franța 1938) - 20 ani, 4 luni și 25 zile 4
- Liță Dumitru (Mexic 1970) - 20 ani, 5 luni și 2 zile 5
- Stanislau Konrad* (Italia 1934) - 20 ani, 7 luni și 5 zile
* nu au jucat
Însă cifrele nu sunt suficiente pentru un talent atât de puțin cunoscut acum. Nici măcar pentru fotbalul românesc, căci microbiștii au idee despre alt Kovacs. Chiar fratele lui Nicolae, Ștefan Kovacs, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României.
În epoca interbelică, Ștefan era Kovacs II. Cine a fost însă Kovacs I?
Fata cu doi frați bunici
Povestește Susana Dumitru, născută Kovacs, chiar nepoata fostului fotbalist. „Nicolae e bunicul meu de sânge, tatăl lui tata. Celălalt, antrenorul, Piști, a fost fratele bunicului. Iar eu, cum nu mi-am cunoscut bunicul - el a murit în 1977, eu m-am născut în 1978 - l-am cunoscut ca bunic pe Piști. Așa am crescut și lui i-am spus tot bunic”.
Nicolae Kovacs s-a născut într-o familie modestă din satul Plugova, aflat azi în comuna Mehadia din Caraș-Severin. Foarte aproape de Băile Herculane.
„Nu știu exact ce făceau străbunicii, cu ce se ocupau, pentru că era un subiect dureros pentru ei. Erau foarte săraci”, spune nepoata.
Kopek
Kovacs I a început fotbalul de tânăr, la piticii Chinezului Timișoara. A crescut lângă legendele anilor '20, o echipă care spulbera tot în România și lua 6 titluri la rând, record egalat abia în ultimul deceniu al secolului trecut de Steaua.
A luat ochii la Banatul Timișoara și, apoi, și-a făcut loc de tânăr și la echipa națională. Pentru care a debutat cu gol la doar 17 ani și 8 luni, în 1929, în Bulgaria. Era primul pumn de asfalt în drumul său către Mondial.
Kovacs era un tânăr mucalit, glumeț, apreciat de colegi. „Își iubea viața. Boem, cuceritor. Și foarte talentat, un om deosebit”, spune Susana, care-l știe din poveștile bunicii și tatălui. Asta i-a atras și o poreclă din limba maghiară. Kopek. Sau Copec. Cel pus pe șotii.
Voce contra curentului
Iar însemnările anilor '30 îl aruncă în miezul evenimentelor. Indiferent de povestitor ori de an.
În 1930, înainte de primul Mondial, a fost cel care i-a luat apărarea lui Ștefan Dobay și cel care i-a făcut lobby pentru a fi la turneul final. „Calul”, viitorul mare atacant al vremii, jucase prost în ultimul amical înainte de turneul final, iar presa îl cerea în afara lotului.
În marea de liniște, singurul care i-a luat apărarea a fost Kovacs. „Kopek Kovacs nu ierta pe nimeni când era vorba despre mine. A sărit cu gura: «Piști Dobay când să fi ajuns în națională, dacă nici acum nu intra?»", povestea Dobay. Kovacs abia sărbătorise majoratul!
Un gol la 18 ani
Dobay n-a fost pe Conte Verde. Kovacs, în schimb, a fost. Mezinul delegației. A jucat în ambele meciuri, 3-1 cu Peru și 0-4 cu Uruguay, marcând un gol. Ultimul din primul meci.
Reușită descrisă de Rudy Wetzer în jurnalul ajuns „Și noi am fost pe Conte Verde” de Ioan Chirilă: „Cu cinci minute înainte de sfârșit, Barbu - un’ ție pălăria, Barbule? - îl găsește «printre» pe Covaci și… 3-1! Nici noi și nici peruvienii nu mai știm prea bine ce se întâmplă pe teren. Într-un târziu ca din altă lume, se aude fluierul izbăvitor al lui Warken”.
La întoarcere, prima oprire a lui Kovacs avea să fie la Dobay. Urma să-i povestească de Andrade, perla neagră a Uruguayului, primul star al fotbalului internațional. De drumurile cu Conte Verde și Duilio, la întoarcere. De sirenele trase în port după victoria gazdelor din finală.
Cei doi urmau să fie colegi la celelalte Mondiale interbelice, 1934 și 1938, cu Dobay marcator în ambele.
Un nou tip de salut
Însă, pe lângă tupeu și talent, Kovacs și-a mai făcut un renume în epocă. De glumeț. Poveștile lui Petre Steinbach, fostul său coleg de națională, sunt savuroase.
Strânse în „Fotbalul se joacă râzând”, o carte ce adună dialoguri și întâmplări hazlii din fotbalul românesc de-acum aproape un secol.
De exemplu, la un turneu în țările baltice ținut în 1931, Steinbach povestea că în tribunele din Kaunas, Lituania, erau doar 100 de persoane față de cele 1.000 anunțate în presa de a doua zi.
Kovacs le-a spus colegilor că n-ar trebui să salute obișnuit publicul. „Dar cum, Kopek?”. „Să mergem în tribune și să dăm mâna cu fiecare spectator, e mai simplu!”.
Glume cu primul arbitru finalist
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1931, lotul național se întorcea din Grecia. Fotbaliștii s-au vorbit să cumpere „stofă, stafide sau curmale” pentru acasă.
Însă, la granița cu România, vameșii l-au întrebat pe Kovacs ce are în geamantan. „Mâncare pentru păsări”, a răspuns, senin, fotbalistul. „Păsările dumneavoastră mănâncă boabe de cafea?”. „Mănâncă, nu mănâncă, treaba lor. Eu le duc”, a răspuns, nevinovat, Kopek.
În autobiografia sa, Ștefan Dobay povestește o glumă făcută de Kovacs cu John Langenus, arbitrul care oficiase la centru în prima finală de Campionat Mondial, Uruguay - Argentina 4-2.
Se întâmpla după o victorie contra Iugoslaviei la București, 2-1. În aprilie 1934, cu doar câteva luni înaintea Mondialelor. „Cum e climatul acolo, sus?”, i-a strigat Kovacs lui Langenus. „Foarte plăcut”, a izbucnit în râs arbitrul. Langenus, înalt și slab, avea aproape 2 metri.
A jucat un meci și pentru vicecampioana mondială
Mondialele interbelice l-au transformat pe Kovacs într-o vedetă europeană. După titlul luat cu Ripensia a urmat un transfer în Franța, la Valenciennes. Iar apoi, în timpul Războiului, Kovacs a prins și o selecție în naționala Ungariei, vicecampioană mondială.
A dat și aici gol la debut. Prima și singura selecție, 2-1 cu Elveția. A jucat, în atacul maghiarilor, cu Bodola, partenerul său din atac la Mondialul din 1938.
Însă problema războiului avea să îl afecteze direct. Jumătatea lui Kovacs, Anna Rosenthal, fusese dusă în lagărul de la Auschwitz. Așa că Nicolae s-a dus după ea și după familie.
Cum și-a salvat iubita de la Auschwitz
„Bunica a murit când eram eu clasa a 9-a, așa că a apucat să-mi povestească multe lucruri despre el”, revine Susana. Ea susține că bunicul ei a salvat-o pe Anna de la Auschwitz. „E o poveste pe care nu o știe multă lume. Trecuseră deja campionatele mondiale, avea o faimă… Iar familia bunicii mele fusese deportată acolo, în lagăr. Ea era una dintre fetele Rosenthal”, spune nepoata.
Bunica spunea că a scăpat printr-o minune. Că s-a închis ușa chiar în fața ei, ușa de fier de la camera de gazare. Și în fața ei intrase toată familia. Sora ei, soțul surorii, fetița de trei ani a surorii, pe care o chema Shoshanna - de aceea mă cheamă și pe mine Susana, după ea… Părinții ei, unchi, mătuși…
- Susana Dumitru
Kovacs a reușit, din aproape în aproape, să obțină ieșirea Annei. Însă era prea târziu pentru restul familiei.
„Nu știu dacă ei erau căsătoriți sau dacă erau doar iubiți, dar erau împreună. El plecase din România special să îi scoată. Era o poveste dureroasă, mai multe detalii nu știu, pentru că nu o ziceau decât din când în când. Dar esența asta era, că el a salvat-o pe ea. Printr-o minune a salvat-o. Și dacă nu o făcea, nu mai era tata, nu mai eram nici eu”, completează urmașa sa.
Are un titlu și ca antrenor
În ultima parte a vieții, Kovacs și soția sa au trăit despărțiți, unul la Timișoara, celălalt la Oradea. Însă n-au divorțat niciodată.
„Ea a fost contabil șef la Metalica în Oradea. O doamnă, a rămas în Bihor cu partenerii de rummy, era activitatea ei preferată. Dar nu l-a vorbit niciodată de rău, l-a respectat mereu, deși plecase la Timișoara. El iubea oamenii și familia”, susține Susana.
În paralel, Kovacs a fost antrenor în vestul țării. Timișoara, Nădrag, Petroșani, uneori înaintând în Ardeal până la Mediaș. Un titlu cu CA Oradea în 1949 e realizarea sa de căpătâi.
Acum, băieții de la Clubul Atletic Oradea, aflați în liga a 4-a, „îi păstrează amintirea vie pe stadion, cu un banner mare”, adaugă nepoata. Și fiul său, tot Nicolae, a fost antrenor în fotbalul orădean.
„Fiecare își respecta talentul”
Însă marele antrenor al familiei a fost fratele, Piști. „Și bunicul Piști îmi spunea că Nicolae avea un șarm, papagal, ceva de nedescris", se amuză Susana. "Aveau o relație foarte bună. Fiecare își respecta talentul. Unul fusese un fotbalist mai bun, celălalt - un antrenor mai bun. Punctul comun era microbul ăsta, fotbalul, că era un microb și o dragoste”, adaugă ea.
Am și eu un băiat de 3 ani, sper să meargă și el pe drumul ăsta, aștept la primăvară să îl duc pe undeva la fotbal… Să se obișnuiască, poate are ceva din talentele astea. Celălalt văr, nepotul antrenorului, nu a făcut fotbal, sper ca măcar el să fie
- Susana Dumitru, nepoata lui Nicolae Kovacs
4 fotbaliști româniau prins minute la 3 Campionate Mondiale: Nicolae Kovacs, Hagi, Popescu și Ilie Dumitrescu; alți doi, Stelea și Burger, au fost în lot la trei ediții diferite
{{text}}