Al doilea șoc de la Campionatul Mondial: Japonia a învins-o pe Germania, scor 2-1, după ce a fost dominată copios peste 70 de minute. Un succes copy-paste după cel reușit de Arabia Saudită în fața Argentinei.
- Gazeta Sporturilor este, exceptând TVR-ul, singura instituție media din România care trimite 4 jurnaliști la turneul final din Qatar; Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea, Remus Răureanu și Andrei Crăițoiu transmit din Doha pe durata competiției.
- Germania și Japonia fac parte din Grupa E, alături de Spania și Costa Rica
Al doilea șoc de la Campionatul Mondial: Japonia, succes incredibil în fața Germaniei!
Germania a tremurat în startul partidei, când niponiii au marcat pe contraatac, dar Maeda era în ofsaid ('8). Apoi, nemții au preluat controlul total al partidei.
Mai întâi, Rudiger l-a „amenințat” pe Gonda cu o lovitură de cap ('17), Gundogan a vrut să plaseze de la 16 metri, dar șutul n-a avut forță ('28), astfel că tabela a rămas nemișcată. Până în minutul 33. Raum a fost faultat în careu de portarul Japoniei, penalty și transformare sigură de la 11 metri semnată de Gundogan ('33).
Putea fi chiar 2-0 la pauză, numai că Havertz se afla în afara jocului în prelungirile primului act, iar jucătorul lui Chelsea a marcat degeaba.
Germania a continuat o perioadă tăvălugul fără goluri și în repriza secundă. Honda s-a opus cât a putut, Musiala n-a cadrat o finalizare la capătul unei acțiuni individuale superbe ('52), Gundogan a trimis în bară ('60).
Incredibil însă, Japonia s-a trezit după minutul 70. Șutul lui Ito, deviat de Rudiger, a fost salvat de Neuer, apoi Sakai, ireal, n-a cadrat din câțiva metri ('73)!
Banca Germaniei a amuțit în minutul 75. O centrare respinsă în față de Neuer a fost speculată perfect de Ritsu Doan, la pândă pe 6 metri.
Germania a fost năucită de tot în minutul 83! Minge lungă, în spatele fundașilor, finalizată la colțul scurt de Asano ('83). Portarul lui Bayern, fără reacție, la fel ca Goretzka sau Gnabry. Die Mannschaft n-a mai avut forța să evite rușinea!
Clasamentul grupei E de la Campionatul Mondial
FINAL. Germania - Japonia 1-2
- Au marcat: Gundogan '33 - pen. / Doan '75, Asano '83
- Click AICI pentru live + statistici
Germania - Japonia. Echipele de start
Germania: Neuer - Sule, Rudiger, Schlotterbeck, Raum - Kimmich, Gundogan - Muller, Musiala, Gnabry - Havertz
Selecționer: Hansi Flick
Japonia: Gonda - Sakai, Yoshida, Itakura, Nagatomo - Endo, Tanaka - Ito, Kamada, Kubo - Maeda
Selecționer: Hajime Moriyasu
Stadion: Khalifa International Stadium
Arbitru: Ivan Barton (El Salvador)
{{text}}