Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Franz Beckenbauer a decis să nu meargă în Qatar: „Nu văd deloc cu ochiul drept și trebuie să fiu atent la inimă”

Franz Beckenbauer în iulie 2022, alături de fiul lui, Joel / foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  Wednesday, 23 November 2022

Franz Beckenbauer, acum în vârstă de 77 de ani, abia mai iese din casă: „Nu văd cu ochiul drept și trebuie să fiu atent și la inimă. Stadionul e prea stresant pentru mine”.

Legenda fotbalului german, Franz Beckenbauer, nu va merge în Qatar, pentru a-i încuraja pe jucătorii naționalei Germaniei. Kaiserul, acum în vârstă de 77 de ani, este atât de bolnav încât abia dacă mai iese din casă. 

„Țin pumnii echipei reprezentative din fața televizorului. La ochiul drept am suferit un așa numit infarct și acum nu mai văd deloc cu el. M-am împăcat deja cu asta. De asemenea, trebuie să fiu foarte atent din cauza problemelor pe care le am cu inima”, a povestit fostul campion mondial din 1974, care ulterior a triumfat și la Mondialul din 1990, dar ca selecționer.

Franz Beckenbauer are probleme de sănătate: „Stadionul e prea stresant pentru mine”

Beckenbauer s-a retras aproape complet din viața publică. În vară a participat ultima oară la un eveniment, de fapt o vizită în cantonamentul reprezentativei feminine a Germaniei, de la Herzogenaurach. Atunci le-a urat fetelor succes la Campionatul European, a făcut câteva fotografii și asta a fost tot. 

Pe stadion, în schimb, n-a mai fost de un an: „E prea stresant pentru mine”. În mai fusese invitat la retragerea din fotbal a fostului internațional Rudi Voller, însă n-a putut face deplasarea la Leverkusen: „Am vorbit cu el și mi-a spus că ar fi venit cu mare plăcere, dar nu se simte bine”.

2 Baloane de Aura câștigat Beckenbauer în cariera de jucător (1972, 1976), a cucerit Campionatul Mondial cu Germania (1974), plus 5 titluri și 3 Ligi ale Campionilor cu Bayern

1990este anul în care Germania a câștigat titlul mondial cu Beckenbauer selecționer

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.