Un studiu realizat de un profesor danez înainte de Cupa Mondială din Qatar arată că ponderea evenimentelor sportive organizate de state cu regimuri autoritare a crescut în ultimii ani, din motive politice și financiare. Același studiu spune că evenimentele sunt asociate de multe ori cu o creștere a măsurilor represive luate de liderii statelor organizatoare, scrie revista The Economist.
Datele compilate de profesorul Adam Scharpf, de la Universitatea din Copenhaga, și de colegii săi de la Hertie School și Carnegie Mellon University spun că ponderea manifestărilor sportive internaționale găzduite de autocrații scăzuse de la 36% în perioada 1945-1988 la 15% în perioada 1989-2012.
De atunci însă, ponderea a crescut iarăși la 37%.
Acest model este valabil atât pentru competițiile de profil înalt - din 2008, China a găzduit două ediții ale Jocurilor Olimpice, iar Rusia o ediție și o Cupă Mondială - cât și pentru cele mai mici.
Campionatele Mondiale de Atletism, spre exemplu, au fost organizate doar în democrații din 1983 până în 2011. De atunci, patru dintre cele șase gazde alese au fost autocrații, spune studiul, citat de The Economist.
Paradoxal, acesta este un efect al procesului decizional democratic.
Studiile au arătat că marile evenimente sportive reprezintă în general o afacere proastă pentru țările gazdă. Orașele sunt nevoite să construiască stadioane costisitoare, care ulterior sunt rareori folosite și care nu reușesc să stimuleze dezvoltarea economică în zonele înconjurătoare.
Prin urmare, guvernele democratice, care sunt responsabile în fața contribuabililor, au devenit mai puțin dispuse să găzduiască astfel de evenimente.
Jocurile Olimpice de iarnă din acest an au ajuns la Beijing aproape automat, după ce toate cele patru orașe din țările democratice care au depus oferte au renunțat. Singura alternativă ar fi fost fost Almatî, Kazahstan.
Cât de proastă e afacerea organizării unei Cupe Mondiale?
Qatar a cheltuit, potrivit estimărilor, în jur de 300 de miliarde de dolari în cei 12 ani de când a câștigat drepturile de organizare a Cupei Mondiale. Se estimează că turneul va aduce înapoi economiei doar 17 miliarde de dolari.
Mare parte din bani au fost investiți în infrastructură, iar autoritățile spun că aceasta va fi evident folosită după încheierea competiției.
Exemplele din trecut arată însă că organizarea unei Cupe Mondiale nu aduce un profit.
Între 1964 și 2018, 31 dintre cele 36 de evenimente sportive mari (cum ar fi Cupa Mondială sau Jocurile Olimpice de vară și de iarnă) au înregistrat pierderi mari, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Lausanne, citați de The Economist.
Dintre cele 14 Cupe Mondiale analizate de aceștia, doar una a fost profitabilă: cea din Rusia din 2018, care a generat un excedent de 235 de milioane de dolari, mulțumită unui contract bănos pentru drepturile de difuzare. Cu toate acestea, turneul a reușit doar un randament al investițiilor de 4,6%.
În rest, organizatorii Cupelor Mondiale din Brazilia, Africa de Sud, Germania, Japonia și Coreea, Franța sau SUA (și tot așa) au pierdut bani, și nu puțini.
Important, scrie The Economist, aproape toate cheltuielile principale ale unei astfel de competiții sunt suportate de țara gazdă, în vreme ce FIFA acoperă doar costurile operaționale, dar beneficiază de majoritatea veniturilor - din vânzările de bilete, sponsorizări și drepturile de difuzare.
Iar datele cercetătorilor de la Lausanne includ doar cheltuielile directe, cum ar fi construcția unui stadion sau costurile de personal. Nu a fost inclusă aici valoarea proiectelor indirecte, cum ar fi infrastructura de transport, de locuire.
Unele proiecte de infrastructură fac economiile mai productive pe termen lung. Dar multe stadioane costisitoare rămân în cele din urmă nefolosite, iar evenimentele rareori declanșează dezvoltarea economică în zonele înconjurătoare.
De menționat că aceste costuri uriașe reprezintă o tendință relativ nouă în lumea sportului. Cupa Mondială din 1966, la care au participat 16 echipe, a costat aproximativ 200.000 de dolari pentru fiecare fotbalist (în prețurile ajustate pentru valoarea din 2018). În 2018, această cifră a sărit la 7 milioane de dolari.
Costurile au fost determinate de construirea mai multor stadioane noi pentru fiecare turneu.
De aceea, locuitorii potențialelor orașe-gazdă au început să pună la îndoială beneficiile guvernelor lor, care cheltuiesc miliarde de dolari pentru evenimente sportive de amploare.
Prin urmare, tot mai puține țări se oferă să găzduiască astfel de evenimente. Șapte orașe au depus oferte pentru a găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2016. Pentru 2024 au existat doar doi ofertanți finali.
Competițiile din sport și represiunea
Spre deosebire de omologii lor din țările democratice, autocrații sunt liberi să facă ce vor cu fondurile publice.
Principala amenințare cu care se confruntă în calitate de gazde este că protestatarii sau presa vor evidenția încălcările drepturilor omului, încercând să atragă astfel atenția lumii.
Însă, în loc să încurajeze reformele, această atenție pare să determine aceste regimuri să devină și mai represive în perioada premergătoare evenimentelor sportive.
Folosind un „coeficient de represiune” calculat de alți cercetători, care măsoară gradul de violență pe care statele îl exercită asupra cetățenilor lor, profesorul Scharpf a arătat că gazdele Jocurilor Olimpice și ale turneelor de fotbal au tendința de a lua măsuri represive înainte de ceremoniile de deschidere. Odată ce lumea începe să privească, autoritățile o lasă mai moale.
Cercetătorii au găsit un exemplu relevant în Argentina, unde o dictatură militară a găzduit Cupa Mondială de fotbal, în 1978.
Aici, cercetătorii au examinat circumstanțele miilor de dispariții și crime compilate de „Comisia argentiniană pentru adevăr” după căderea dictaturii, în 1983. Rezultatele relevă trei faze ale represiunii de stat: înainte, în timpul și după Cupa Mondială.
„Cu câteva săptămâni înainte de meciul de deschidere, regimul argentinian a desfășurat o operațiune de amploare, în cadrul căreia autoritățile au răpit sau ucis în mod sistematic potențiali protestatari - în special noaptea și la primele ore ale dimineții”, a explicat Adam Scharpf.
„În timpul Cupei Mondiale propriu-zise, regimul a acționat discret în timp ce meciurile erau în desfășurare, iar jurnaliștii erau ocupați cu relatările. După finală și după plecarea jurnaliștilor străini, regimul a intensificat iarăși violențele”, a observat Scharpf.
El și colegii săi au găsit indicii ale unui model similar de violență la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin (găzduite de regimul nazist), la legendarul meci de box „The Rumble in the Jungle” dintre Muhammad Ali și George Foreman, organizat în Zair (sub dictatorul Mobutu Sese Seko) sau la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008.
Economist scrie că, potrivit Human Rights Watch, înainte de Jocurile Olimpice din 2008, și China a arestat preventiv persoane care ar fi putut exprima nemulțumiri.
Qatar urmează acest model, observă The Economist. În ultimele săptămâni înainte de începerea meciurilor, autoritățile au mutat mii de lucrători străini, al căror tratament în țară a atras numeroase critici, în afara capitalei.
Analiza cost-beneficiu pentru un eveniment de sport
Potrivit autorilor studiului, regimurile autocratice fac o analiză cost-beneficiu a organizării unui eveniment.
Este evident că, odată ce competițiile au început, autocrații primesc o atenție aproape nemijlocită din partea întregii lumi. Ei folosesc prin urmare această atenție pentru a oferi o imagine de deschidere, de ospitalitate și unitate.
„Dar atenția prezintă și pericole pentru cei aflați la putere. Oponenții lor politici pot folosi evenimentele sportive pentru a-și demonstra nemulțumirea - sub protecția indirectă a jurnaliștilor străini. Acesta este motivul pentru care autocrații își atacă dur criticii înainte de desfășurarea evenimentelor sportive", a subliniat Scharpf.
„Am descoperit o tendință clară și foarte îngrijorătoare - nu în ultimul rând pentru că ponderea statelor autocratice care găzduiesc marile evenimente sportive a crescut de peste patru ori de la sfârșitul Războiului Rece”, a mai spus profesorul.
Concluzia cercetătorilor este clară: atribuirea organizării de evenimente sportive internaționale unor dictaturi nu face decât să exacerbeze abuzurile privind drepturile omului.
„Dar va fi nevoie de o alianță socială amplă pentru a exercita presiuni asupra politicienilor și a federațiilor sportive internaționale pentru a împiedica dictaturile să găzduiască în viitor evenimente sportive majore”, a concluzionat Scharpf.
Iar dacă organismele de conducere ale marilor federații sportive nu doresc să încurajeze astfel de politici, observă și The Economist, ele vor trebui să găsească o modalitate de a face ca găzduirea evenimentelor să fie mai atractivă pentru democrații.
{{text}}