International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   FIFA

Primul pas făcut în spate de FIFA și Qatar! Anunț de ultimă oră la Campionatul Mondial

FOTO: Imago.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 noiembrie 2022

Fanii prezenți în Qatar la Campionatul Mondial vor avea voie de acum înainte să afișeze steaguri prin care să-și arate sprijinul față de LGBTQ+.

The Independent anunță că FIFA le-a transmis naționalelor prezente în Qatar că fanilor li se va permite să intre pe stadioane cu steaguri în culorile curcubeului, în semn de sprijin pentru comunitatea LGBTQ+.

Pas în spate făcut de FIFA și Qatar la CM 2022

După ce mai multe Federații au protestat din cauza interzicerii banderolei „One Love” la turneul final din Qatar, iar suporterii cu steaguri în culorile curcubeului au fost opriți la intrarea pe stadion, FIFA a luat o decizie importantă.


Astfel, presa din Anglia susține că FIFA a primit asigurări din partea Qatarului că fanii nu vor mai avea de suferit și li se va permite accesul cu steaguri în culorile curcubeului.

FIFA a interzis purtarea banderolei „One Love”

FIFA le-a amenințat cu sancțiuni drastice pe naționalele care voiau să poarte banderola, pe linie sportivă, iar luni, la 12:00, ora României, Olanda, inițiatoarea proiectului, a cedat prima și a anunțat că renunță. Apoi, rând pe rând, au „îngenuncheat” și celelalte: Anglia, Belgia, Țara Galilor, Elveția, Danemarca, Franța și, într-un final, și Germania.

Renunțarea a stârnit o adevărată furtună la Berlin. S-a mers până într-acolo încât unii politicieni germani au cerut Federației (DFB) să retragă echipa de la turneul final indiferent de consecințe. Demersul n-a mers însă la bun sfârșit. 


E important de menționat că Giani Infantino nu mai poate fi, totuși, oprit de la un nou mandat la șefia FIFA, deoarece nu mai pot fi înscriși contracandidați la alegerile din martie 2023. 

Căpitanii au fost avertizați că vor primi „galben”

FIFA are reguli stricte și toleranță zero față de regulile din competițiile pe care le guvernează. Inițiativa jucătorilor de la CM 2022 de a purta pe braț o manșetă ca simbol al egalității între sexe n-a picat deloc bine în birourile din Zurich. 

 Căpitanii au fost avertizați că vor fi sancționați dacă vor evolua cu banderola cu mesajul „One Love”. Ca alternativă, FIFA le-a propus să promoveze pe braț sloganul „No discrimination”.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.