International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   ANGLIA

Inventiv! Și Harry Kane a sfidat FIFA » Cum arată ceasul de peste 500.000 de euro purtat de vedeta naționalei Angliei

Harry Kane / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 25 noiembrie 2022

Harry Kane (29 de ani), golgeterul naționalei Angliei, a găsit o modalitate originală de a-și arăta toleranța și solidaritatea față de minoritățile sexuale. După ce FIFA i-a atenționat pe fotbaliști că n-ar fi indicat să poarte poarte banderola „One Love”, atacantul lui Tottenham s-a reorientat.

Vârful naționalei Albionului a fost fotografiat purtând un ceas Rolex de 520.000 de lire (605.000 euro), design-ul accesoriului de lux al lui Kane fiind în culorile curcubeului. Momentul a fost surprins luni, înaintea confruntării dintre Anglia și Iran, încheieată cu victoria britanicilor, 6-2, notează Sport Bible

Și Harry Kane a sfidat FIFA » Cum arată ceasul de peste 500.000 de euro purtat de vedeta naționalei Angliei

Conform presei din Regat, gestul lui Kane a fost perceput de opinia publică drept unul sfidător la adresa FIFA, care s-a opus ca jucătorii să poarte banderola „One Love”, semn al toleranței și diversității, în timpul partidelor de la Campionatul Mondial.


Ceasul lui Harry Kane, conceput în culorile curcubeului / Sursă foto: Sport Bible

Evident, ceasul a fost purtat de Kane doar înaintea meciului, în zona stadionului și la vestiare, nu și în timpul partidei.

FIFA a interzis purtarea banderolei „One Love”

FIFA le-a amenințat cu sancțiuni drastice pe naționalele care voiau să poarte banderola, pe linie sportivă, iar luni, la 12:00, ora României, Olanda, inițiatoarea proiectului, a cedat prima și a anunțat că renunță. Apoi, rând pe rând, au „îngenuncheat” și celelalte: Anglia, Belgia, Țara Galilor, Elveția, Danemarca, Franța și, într-un final, și Germania.


Renunțarea a stârnit o adevărată furtună la Berlin. S-a mers până într-acolo încât unii politicieni germani au cerut Federației (DFB) să retragă echipa de la turneul final indiferent de consecințe. Demersul n-a mers însă la bun sfârșit.

FIFA are reguli stricte și toleranță zero față de regulile din competițiile pe care le guvernează. Inițiativa jucătorilor de la CM 2022 de a purta pe braț o manșetă ca simbol al egalității între sexe n-a picat deloc bine în birourile din Zurich.

Căpitanii au fost avertizați că vor fi sancționați dacă vor evolua cu banderola cu mesajul „One Love”. Ca alternativă, FIFA le-a propus să promoveze pe braț sloganul „No discrimination”.

VIDEO Corespondență GSP din Qatar / Noi avem Piața Obor, Doha are Piața de Aur 

Citește și alte știri de la Campionatul Mondial:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.