Mai mulți fani englezi și galezi s-au bătut pe străzile din Tenerife. Naționalele pe care le susțin vor fi adversare marți, de la ora 21:00, în ultima rundă a grupei B de la Campionatul Mondial.
Organizatorii Campionatului Mondial din Qatar au reușit să țină lucrurile sub control. Conflictele între suporteri au fost evitate în preajma stadioanelor, dar rivalitățile s-au consumat în alte teritorii.
Bătaie între suporterii englezi și cei galezi
Două grupuri de suporteri, unul din Anglia, altul din Țara Galilor, conform tricourilor pe care le purtau, s-au luat la bătaie în stațiunea spaniolă Tenerife.
Zeci de persoane au fost implicate în incidentul de vineri, înregistrat în fața unui centru comercial. Au fost împărțiți pumni, picioare, iar scaunele și mesele de la terasele din zonă au zburat amenințător.
Potrivit The Sun, mai multe persoane au fost rănite. Poliția iberică investighează cazul.
Țara Galilor - Anglia, meci decisiv pentru „optimile” Campionatului Mondial
Marți, de la ora 21:00, Țara Galilor și Anglia joacă meciul decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Mondialului. Galezii sunt obligați să câștige pentru a mai spera, în timp ce trupa lui Gareth Southgate are mai multe variante la dispoziție.
{{text}}