Opinii

Sâmbăta lacrimilor

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  duminică, 27 noiembrie 2022

Când scriu aceste rânduri, duminică la amiază, Franța e prima echipă care a reușit punctaj maxim la Mondiale. Învingând cu 2-1 Danemarca, ea s-a calificat din grupă după numai două meciuri, ceea ce nu ar trebui însă să surprindă. 

Întrucât Franța e campioana lumii în exercițiu și, deși l-a pierdut pe Benzema, proaspătul Ballon d'Or accidentându-se, continuă să fie considerată printre marile favorite la titlul suprem. Pe care acum 4 ani l-a cucerit fără Benzema, implicat în afacerea Valbuena.

Contra Danemarcei, un adversar tenace, dar nu cel mai inspirat, Mbappe a realizat „dubla”, fiind imposibil de oprit. În minutul 86, în care a marcat golul decisiv, Mbappe abia s-a abținut să nu izbucnească în plâns. 

A impresionat momentul, unul greu de uitat, în care cel mai rapid fotbalist al planetei, nu degeaba comparat cu Usain Bolt, dar și cel mai bine plătit, și-a stăpânit greu lacrimile. Așa ceva se vede rar și tocmai de aceea tulbură.

Tot sâmbătă, la 2-0 cu Arabia Saudită, a plâns discret și un alt monstru sacru al balonului, polonezul Lewandowski, care a sărbătorit ca un copil înscrierea golului 2. Cum tot el îi pasase lui Zielinski pentru 1-0, Lewa s-a revanșat față de coechipieri și față de fani după ratarea loviturii de la 11 metri din întâlnirea de 0-0 cu Mexicul.

Nu doar atât. El a devenit al doilea fotbalist polonez all-time cu gol și assist într-o partidă de CM, egalul lui Janusz Kupcewicz de la 3-2 cu Franța în Spania 1982. „A intrat in istorie”, a notat prompt presa de la Varsovia.

Sâmbătă, dar seara târziu și în fața unei asistențe de 88.866 de spectatori, Argentina a început prost, parcă legată la ochi, duelul de quitte ou double cu Mexicul. Deși obligați să învingă după neverosimilul eșec cu saudiții, sud-americanii păreau neputincioși. Din alt film. 

Numai Di Maria ce se mai agita, când pe dreapta, când pe stânga, în vreme ce însuși Messi nu era în apele sale. Alerga, dar parcă bătea pasul pe loc. Simțind că apa le ajunge la gât, băieții lui Scaloni s-au mai înviorat în startul reprizei secunde, dar tot nu găseau drumul spre poarta lui Ochoa, „eroul” ce parase penaltyul tras de Lewandowski.

Atunci însă, în minutul 64, a ieșit la rampă, eliberator, Lionel Messi. Cu un stâng fabulos de la 25 metri, el a deschis scorul și a dus meciul către o victorie albicelestă pe deplin meritată. Una pe care, dezlănțuit, emoționat până la lacrimi, a sărbătorit-o alături de compatrioții din tribună.

Lionel Messi. Foto: Imago

„Messi a plantat o floare în deșert”, a titrat sugestiv cotidianul Marca, elogiindu-l fără rezerve pe cel care, și pentru că l-a servit pe Enzo Fernandez să facă 2-0, a fost iarăși Number One.

O dată în plus, fotbalistul socotit cel mai bun al mileniului, deși la 35 de ani și jumătate, și-a salvat echipa printr-o execuție de maestru, vecină cu geniul. Grație căreia Argentina rămâne în cărțile calificării și, părerea mea, nu cred să-și fi spus ultimul cuvânt. Miercuri, pe 30 noiembrie, va fi Messi contra Lewa, ce afiș!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.