Boxerul mexican Canelo Alvarez (32 de ani) e în centrul atenției pe rețelele de socializare, după tirada declanșată la adresa superstarului Lionel Messi. Cunoscutul pugilist îi reproșează argentinianului un gest de la finalul meciului câștigat de „pume” în fața Mexicului, scor 2-0, la Campionatul Mondial.
Leo Messi a fost luat în vizor de Canelo Alvarez fiindcă, la sărbătoarea declanșată în vestiar la finalul meciului, ar fi călcat în picioare un material de culoare verde ce se presupune că ar fi fost un tricou al Mexicului, ajuns în posesia „Puricelui” în urma unui schimb efectuat după fluierul final.
Pe imagini se observă cum decarul Argentinei dă cu piciorul peste respectivul obiect vestimentar în momentul în care se descalță. De altfel, respectiva piesă de echipament se afla pe jos în momentul în care argentinienii cântau și dansau cu patos pe ritmuri sud-americane.
Momentul incriminat de Canelo AlvarezBoxerul Canelo Alvarez a sărit la gâtul lui Lionel Messi
„Așa cum respect eu Argentina, trebuie să respecți tu Mexicul. Nu vorbesc despre toată țara, vorbesc despre Messi și lucrul pe care l-a făcut. Să nu dea Dumnezeu să te găsesc!”, a scris Canelo Alvarez, pe contul său oficial de Twitter.
Pugilistul Canelo Alvarez e considerat a fi cel mai bun boxer al momentului, fiind campion mondial WBA, WBO, IBF și WBC la categoria supermijlocie. Canelo are în palmares 58 de victorii (39 KO), două înfrângeri și două remize.
Alte reacții reprobabile ale lui Canelo Alvarez la adresa lui Messi
Lionel Messi a dansat și a cântat la bustul gol, după Argentina - Mexic 2-0
Autor al golului care a deblocat tabela în meciul cu Mexic, Leo Messi a ajuns la opt goluri marcate la Campionatele Mondiale, egalându-l astfel pe marele Diego Armando Maradona. Copleșit de emoții la finalul partidei, Messi s-a descătușat în vestiar: la bustul gol, „Puricele Atomic” a cântat alături de coechipierii săi, într-o atmosferă specială, veritabil sud-americană, creată de elevii lui Scaloni.
{{text}}