Constantin Budescu (33 de ani, mijlocaș ofensiv) a câștigat la TAS procesul cu Al-Shabab și trebuie să primească 2 milioane de euro.
Budescu, în prezent la Petrolul, a rupt unilateral contractul cu Al-Shabab în 2019, clubul l-a dat în judecată și a avut, inițial, câștig de cauză la FIFA, românul fiind pus în 2021 de forul internațional să achite arabilor 725.000 de euro.
Tun financiar dat de Constantin Budescu
Budescu a atacat însă decizia FIFA la TAS, iar, conform PlaySport, azi a aflat că a câștigat procesul și, implicit, 2 milioane de euro!
CONTEXT:
- Budescu a evoluat pentru Al-Shabab în stagiunea 2018-2019, după ce a fost cumpărat de la FCSB pentru 2,5 milioane de euro;
- Când s-a transferat în Arabia, Budescu a fost antrenat de Marius Șumudică, iar problemele au început să apară în al doilea an de contract, când pe banca tehnică a venit Jorge Almiron, care nu s-a mai bazat pe serviciile fotbalistului român, fiind constrâns și de limita de jucători străini legitimați (7) pe care federația o impunea cluburilor;
- În vara anului 2019, Budescu a aflat că Al Baltan, noul președinte al clubului, a cerut ca Budi să se pregătească separat, decizie care l-a făcut pe mijlocaș să rezilieze unilateral înțelegerea cu arabii.
Constantin Budescu a câștigat procesul cu Al-Shabab: „E o decizie bună pentru mine”
„În loc să ne așezăm la masa discuțiilor, să agreem o reziliere, ei m-au trimis să mă antrenez singur, pe peluza din fața hotelului, dar și alte răutați de genul acesta, doar să mă determine să rup contractul. Într-un final, nu am mai putut accepta situația și știți că m-am întors în țară.
Este o decizie bună pentru mine, vă dați seama. Știam că dreptatea este de partea mea. Dincolo de ce zice unul sau altul, eu am fost și rămân un profesionist. Așa am fost și la ei, au fost foarte încântați de evoluția mea. Asta până s-a schimbat conducerea și antrenorul. Au adus un alt număr 10 la echipă, căci aveau de făcut transferuri, vă dați seama. Fără să mă vadă cum joc. Mie îmi place fotbalul, vreau să joc, să marchez, să fac spectacol. Nu pot să stau pe margine”, a declarat Budescu, potrivit sursei citate.
După experiența de la Al-Shabab, unde a fost coleg și cu Valerică Găman, Budescu s-a întors în România, la Astra.
8 goluriși 5 pase decisive a reușit Budescu pentru Al-Shabab (24 de meciuri)
{{text}}