Fotbal   •   Liga 4   •   PROBE

Din Liga 4, în teste la Fiorentina! Cine e Cristian Răducea, căpitanul formației lui Chiriță și Hamza

FOTO: Facebook @raducea.cristianmihail

Articol de Ionel Luţan   —  marţi, 29 noiembrie 2022

Cristian Răducea (16 ani), fundașul central al celor de la Petrolul ’95 Ploiești, liderul din Liga 4 Prahova, merge în teste la Fiorentina. 

Petrolul ’95 Ploiești, echipă care îi are pe Daniel Chiriță și Hamza Younes antrenori-jucători, a încheiat un excelent sezon în Liga A, Liga 4 din județul Prahova. 

Cristian Răducea, în teste la Fiorentina

Deși formația ploieșteană îi are în echipă, alături de Hamza, pe George Ghiță și Alex Chiriță, jucători cu trecut în primul eșalon, banderola de căpitan este purtată de un puști de 16 ani, Cristian Răducea. Talentatul fundaș central pleacă, alături de Daniel Chiriță, în Italia, unde va fi testat de Fiorentina. 


„Am primit o invitație din partea clubului Fiorentina, una pe care o vom onora. Cristian este un copil cu un potențial uriaș, sunt sigur că va confirma în fotbalul românesc”, a precizat Chiriță,  care este și patronul clubului Petrolul ’95 Ploiești.

Clubul lui Chiriță, victimă colaterală a războiului din Ucraina

Războiul din Ucraina are un efect indirect și asupra unui club de fotbal din România. Petrolul ’95 Ploiești a rămas fără finanțarea oferită de principalul sponsor, compania petrolieră Lukoil.

„Îmi pare foarte rău că a început războiul ăsta din Ucraina pentru că aveam un sponsor foarte bun. Lukoil. Era sponsorul meu de bază”, a spus la GSP Live Daniel Chiriță (48 de ani), un fost internațional român cu 284 de meciuri și 7 goluri în Liga 1 pentru Petrolul, Universitatea Craiova, Rapid, FC Național și UTA.


Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.