International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   IRAN - SUA

Decizia luată de jucătorii Iranului, după amenințările macabre primite din partea autorităților de la Teheran! Ce au făcut în timpul imnului la meciul cu SUA

FOTO: GettyImags

Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu   —  marţi, 29 noiembrie 2022

Autoritățile iraniene au amenințat că vor lua măsuri extreme împotriva familiilor fotbaliștilor de la națională, dacă aceștia ar fi refuzat să intoneze imnul la meciul cu SUA, decisiv la calificarea în „optimile” Campionatului Mondial. 

UPDATE 21:00 / VIDEO. Jucătorii Iranului au cântat imnul înaintea meciului cu SUA

Fotbaliștii Iranului, dar și oamenii din staff, de pe banca de rezerve, au intonat imnul de start înaintea partidei cu Statele Unite ale Americii. 


Jucătorii Iranului, amenințați că le vor fi torturate familiile dacă nu cântă imnul la meciul cu SUA

Conform surselor CNN, fotbaliștii naționalei conduse de portughezul Carlos Queiroz (69 de ani) au fost amenințați, de către Gărzile de Corp Revoluționare din Iran, că familiile lor vor fi torturate, dacă nu cântă imnul național la meciul cu SUA sau dacă participă la orice protest de natură politică împotriva regimului de la Teheran. 

Un număr mare de ofițeri de securitate iranieni a fost adus în Qatar pentru a analiza cu atenție comportamentul jucătorilor. Fotbaliștii naționalei Iranului nu au voie să discute cu străinii sau să fie surprinși alături de fani, în afara cantonamentului naționalei. 

Regimul dictatorial de la Teheran a plătit și mai mulți actori care să asiste la meciurile naționalei asiatice, pentru a arăta lumii întregi că naționala Iranului are parte de multă susținere din partea fanilor, notează CNN, citat de Daily Mirror


Jucătorii naționalei Iranului au refuzat să cânte imnul, ca reacție la protestele ce au loc în țara natală

În primul meci disputat de naționala Iranului la Campionatul Mondial din Qatar, 2-6 cu Anglia, jucătorii naționalei asiatice au refuzat să cânte imnul național , ca reacție la protestele declanșate în septembrie acasă, după moartea Mahsei Amini. o tânără care a fost arestată pentru că nu a purtat corect hijabul, apoi a fost bătută de poliție și a murit la spital.

VIDEO. Corespondență GSP din Qatar / Interviu cu un ziarist român, născut în Iran, după victoria istorică obținută în fața Tării Galilor, 2-0: „Eu folosesc cuvintele pentru a-mi câștiga existența, dar acum nu le găsesc!”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.