Fotbal   •   Liga 1   •   Chindia - CSU Craiova 1-1

Mirel Rădoi i-a băgat în ședință pe jucătorii lui CSU Craiova: „Nu înțeleg, poate astea sunt limitele noastre”

Chindia Târgoviște și CS Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, într-o restanță din etapa cu numărul 6 din Liga 1. Mirel Rădoi (41 de ani), antrenorul clubului oltean”, și-a certat aprig jucătorii.

Articol de Cătălin Stroia, Valentin David (video)   —  marţi, 29 noiembrie 2022

Chindia Târgoviște și CS Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, într-o restanță din etapa cu numărul 6 din Superliga. Mirel Rădoi (41 de ani), antrenorul clubului oltean, și-a băgat jucătorii în ședință imediat după meci.

Mirel Rădoi continuă conflictul cu fotbaliștii lui CSU Craiova. A reiterat ideea că în iarnă vor avea loc schimbări importante la nivelul lotului, acuzând o lipsă de atitudine din partea lor. 

VIDEO. Mirel Rădoi, furios după Chindia - CSU Craiova  1-1


„S-a terminat cu un scenariu negru, pe care nici următorul adversar probabil nu și-l imagina atât de bun... am pierdut, avem jucător suspendat. Un meci în care am pierdut două puncte din cauza unor greșeli inadmisibile. Dacă asta facem de atât timp, probabil asta vom face în continuare. Ăsta e nivelul nostru. 

Pe arbitru nu am de ce să fiu supărat. Ei trebuie să fie jucători, nu să facă analiza arbitrajului. Nu au această capacitate, nu au nici voie! Pentru acel cartonaș, Screciu e vinovat. Dar nu putem spune că din cauza lui am pierdut două puncte. Experiența își spune cuvântul în cazul lui. Mai exact lipsa de experiență. Are de învățat din acest meci. 

Nici la tineret, nici la echipa mare nu am ajuns întâmplător. Dacă nici noi nu facem analize... le-am explicat tot ce trebuie să facă, dar noi ne retragem deliberat, fără să fi antrenat asta. Nu înțeleg de unde această teamă. Nu știu dacă e vorba de mentalitate, poate astea sunt limitele noastre. Poate echipa nu e capabilă să se apere atât de jos. Probabil fundașilor centrali, fiind lenți, le e frică să se apere sus”, a spus Mirel Rădoi, la Orange Sport. 

Mirel Rădoi: „Eu nu am nimic cu persoana Hanca, Vînă sau Ivan! Eu am ceva cu sportivii”


„Avem momente în care jucătorii sunt nemulțumiți. Trebuie să înțeleagă că trebuie să fie capabili să joace 90 de minute. Trebuie să se antreze mai mult ca să mă impresioneze și să poată juca mai mult. Dacă ai momentele astea, nu ai ce să cauți la o echipă cu pretenții.

Eu nu am nimic cu ei, nu am avut cu nimeni. Eu nu am nimic cu persoana Hanca, Vînă, Ivan, eu am ceva cu sportivii. Dacă mă întâlnesc cu ei pe stradă, îi întreb ce fac copiii, familia, părinții.

Până în iarnă avem timp, atunci vom vedea cine rămâne. Lucrurile nu pot continua așa! Nu accept să termin pe orice loc, nici clubul nu va accepta. Nu ai voie. Astăzi, să știi că vei termina pe locul 3 dacă bați”, a concluzionat Mirel Rădoi. 

Mi-e greu să vorbesc despre Campionatul Mondial, sunt foarte încărcat. Chiar și acum mi-e greu să cred că am pierdut două puncte. O să răspund din respect. Qatar o țară unde siguranța, nu doar pe stadioane, e la cote maxime, nu sunt incidente. Mă așteptam să fie organizarea aproape de perfecțioune. Îmi place ce văd la meciuri, e un ritm intens, văd multe sisteme schimbate în timpul meciurilor

- Mirel Rădoi, antrenor CS Universitatea Craiova

VIDEO. Valentin Screciu, gafă decisivă în Chindia - CSU Craiova: două galbene într-un minut

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.