Fostul portar al Rapidului stabilit de 24 de ani în Qatar, despre controversele Mondialului: „Ce vrei? Să umbli în bikini pe stradă?” +„Pe soacră-mea a luat-o ambulanța aici”

Vasile Niculae, fost portar al Rapidului în anii '90, trăiește în lumea arabă de 24 de ani și are deja patru ani legați petrecuți în Qatar. El explică minunea Doha, orașul care imită Dubaiul, alimentat cu bani din petrol și din gaz.

• Jurnaliștii GSP, Andrei Crăițoiu și Remus Răureanu, se află la Doha și transmit cele mai noi informații de la Mondialul din Qatar. Nu ratați corespondențele Gazetei, în fiecare zi pe GSP.ro!

O țară mică în care bogați erau doar norocoșii din tagma căutătorilor de perle s-a transformat într-o superforță care găzduiește Cupa Mondială și-i uimește pe vizitatori cu amestecul de vechi și prea nou, atât de nou încât arată științifico-fantastic.

Sute de clădiri imense cu o arhitectură desprinsă din imaginația autorilor de literatură SF, imense orașe medicale în locul spitalelor clasice, stadioane grandioase răsărite tocmai pentru acest turneu final.

Vasile Niculae, fost portar al Rapidului, trăiește de 24 de ani în Qatar: „Un salariu minim pentru un qatarez e cam de 20.000 de dolari lunar”

„Aproape tot ceea ce vedeți a fost ridicat în ultimii zece ani! La început, petrolul a finanțat toate investițiile, pe urmă qatarezii au început să exporte gaz. Ei estimează că rezerva de gaz le permite să furnizeze la fel de mult ca acum în următorii patru sute de ani”, explică Vasile Niculae. El e unul dintre românii care cunosc cel mai bine zona aceasta.

A trăit în ultimii 24 de ani în Emirate, în Oman și în Qatar. Ultimii patru ani i-a petrecut în Doha. Niculae are o legătură solidă cu fotbalul, el a fost portar al Rapidului în anii '90. Povestește că a crescut, de-a binelea, în Giulești: „Am început acolo ca junior în 1983 și am plecat în 1997. Venise Mircea Lucescu și ajunsesem să fiu al treilea portar din lot, nu mai eram nici măcar rezervă”.

La un an după ce s-a retras din cariera de jucător, Vasile a mers într-o vacanță în Dubai la Cătălin Popa, amic al lui și fost fotbalist, de asemenea. Popa a evoluat ca atacant la Inter Sibiu, la Steaua și la Rapid.

Impresionat de Dubai, Niculae s-a mutat acolo și a început să lucreze în industria hotelieră, un domeniu în care a fost manager al câtorva afaceri. Acum e în conducerea Banana Island, un club de lux cu mulți clienți faimoși, inclusiv Andres Iniesta.

În fotbal le e mai greu

Într-o plimbare de două ore cu mașina, fostul goalkeeper prezintă Doha cu cele mai importante și mai spectaculoase clădiri. „Aceea e Isola Dana, Insula-Bijuterie. E proprietatea emirului”.

Alte hoteluri spectaculoase și alte domenii imense sunt proprietăți ale unor șeici, nobili locali pentru care pare să nu existe o limită a costurilor. Qatarezii au investit enorm și în fotbal, doar că progresul lor în sportul acesta e lent, nu s-au descurcat să câștige vreun punct la Mondialul pe care-l găzduiesc.

Dragoș Grigore a jucat aici timp de trei ani, între 2015 și 2018. A câștigat în perioada aceea trei milioane de dolari din contractul cu Al Sailya. Grigore și alți europeni buni nu au ridicat cu mult valoarea fotbalului qatarez. Spre deosebire de clădirile care pot fi desenate într-un timp-record cu bani din combustibil exportat, talentul nu poate fi inventat.

Pasiune există, localnicii vorbesc despre fotbal și pe stradă, și în locurile în care lucrează. Sunt mândri de statutul de gazde inclusiv oameni care muncesc din greu fără să fie plătiți grozav. Ei sunt localnici importați.

Vasile Niculae explică stratificarea societății: „Qatarezii lucrează doar în companii de petrol sau de gaz, în administrație, în bănci. Un salariu minim pentru un qatarez e cam de 20.000 de dolari lunar”.

Străinilor, asiatici sau europeni, le este cu mult mai greu să ajungă să câștige atât de mulți bani. Niculae completează despre alte beneficii pe care statul le oferă băștinașilor: „Ei au „plus-plus”, ceea ce înseamnă că nu plătesc taxe și capătă subvenții pentru transport, abonament telefonic, școală, asistență medicală".

Vasile Niculae: „E fantastic aici, dar îmi e dor de Rapid”

Pentru că-și permite să investească oricât, Qatarul nu se mai mulțumește să dezvolte Doha până la nivelul Dubaiului, are nevoie ca totul să fie realizat pe fast-forward.

Ex-rapidistul ne indică un spital a cărui construire e aproape gata: „Totul a durat un an și două luni”. Clădirea e imensă și aproape de ea se mai află multe altele, într-un oraș medical, un parc cu spitale specializate, noi și ele. „Acest medical city are reputația unuia dintre cele mai bune din lume”, adaugă Vasile, care mai amestecă expresii arabe și cuvinte din engleză în discursul lui care curge totuși fluent în română după 24 de ani petrecuți în străinătate.

E impresionat și el de accelerația cu care se dezvoltă orașul acesta din deșert: „Acolo era numai nisip, dincolo nu exista nimic, nimic!”. Acolo apar acum insule artificiale, clădiri de birouri cât niște orașe mai mici, stadioane sclipitoare.

„În România cât ar dura să fie construit așa ceva?”. Ar dura, așa cum mai durează și pasiunea lui pentru Rapid, nu pentru Al Sailya ori pentru vreun alt club de miliardari. „Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid! Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid! Am fost pe stadionul nou și mi-e dor să mă întorc și să cânt imnul. Eu acolo am crescut, sunt rapidist înnăscut, nu rapidist creat!”.

E trist că România nu se mai califică la Campionate Mondiale, dar eu tot mai sper să prind naționala la turnee finale. Românii au arătat că au talent pentru fotbal, e nevoie doar ca ei să-i găsească pe noul Hagi, pe noul Mutu, pe noul Popescu

Am rămas legat de Rapid, ori de câte ori a avut meciuri echipa de old-boys și am putut să vin, am venit. Am jucat cu Dinamo, cu Steaua, am întâlnit prieteni vechi, mi-a plăcut mult. Îl felicit mereu pe Nico după victorii: „Bravo, presidente!”. El îmi zice: „Nebunule, hai înapoi! Hai, că o să refacem Pro Rapid și te punem administrator!”

Vasile Niculae, fost portar Rapid

„Eram mulțumit să fiu rezervă”

Niculae a petrecut la Rapid aproape toată cariera de jucător, dar a apărat rar, a fost mai mereu portarul de rezervă: „Eram omul casei, nu mi-am dorit să plec în altă parte ca să apăr meci de meci. Am avut oferte de la Bistrița, de la Ceahlăul, la un moment dat aveam ocazia să rămân în Italia la un club mic. Dar îmi plăcea prea mult la Rapid, la un moment dat eram portar de rezervă și masor, făceam de toate. Când mă gândeam să plec, îmi spuneau oamenii din club "Haide, mă, ce rost are? Tu ești de aici, unde să te duci?”. Am fost rezerva lui Leo Toader, apoi a lui Stelea, a lui Marius Bratu. Când a apărut și Lobonț am hotărât să renunț la fotbal, ajunsesem al treilea portar”.

„Nu poți impune regulile tale într-o altă cultură!”

Românul e convins că organizatorii Campionatului Mondial nu exagerează atunci când împiedică afișarea banderolei „One Love” și a altor simboluri ale comunității gay: „Când vii într-o țară arabă știi că există anumite reguli care fac parte din cultura acelei societăți, nu poți avea pretenția să impui regulile tale! Ce vrei? Să umbli în bikini pe stradă? Sunt atâtea locuri în care poți face așa ceva, dar nu în Qatar și nici într-o altă țară arabă! Qatarezii nici măcar nu au vorbit împotriva comunității gay, nici nu au pronunțat cuvântul acesta. Turiștii pot să facă orice vor la ei în camere, nu pe stradă sau pe stadion!”.

„Dacă au murit, a fost din cauza căldurii”

Niculae e convins că e falsă și acuzația jurnaliștilor britanici care au dezvăluit că mai mult de șase mii de muncitori imigranți ar fi murit în timpul lucrărilor pentru construirea noilor stadioane: „Oamenii care lucrează în construcții aici au condițiile cele mai bune, atât cât pot fi ele, în condițiile în care nu poți lucra altfel decât pe o căldură infernală. Vedeți că ne e greu și să mergem pe stradă, darămite să lucrăm pe schele! Ce ar fi putut face statul Qatar în plus? Să fi schimbat clima?”. 

„Uitați-vă aici”, mai spune Vasile și arată niște semne roșii de pe gâtul său, o zonă în care pielea s-a strâns. „Asta e de la lucrat în soare mai mult de douăzeci de ani în zona aceasta. Ce, înseamnă că statul nu a respectat drepturile omului în cazul meu? Am un salariu bun pe care l-am acceptat, am asigurare medicală. Când soacră-mea a fost în vizită aici i s-a făcut rău noaptea. A luat-o ambulanța și a fost tratată la spital deși avea doar pașaportul, nu viză, nu cetățenie. A fost tratată pe banii statului! Englezii au spus despre Qatar că nu respectă drepturile omului fiindcă n-au primit ei organizarea Campionatului Mondial”

„Am rezistat opt luni la Copos”

Niculae povestește că în 2018 s-a întors pentru o vreme în România. Îi murise tatăl și voia să fie aproape de mama lui. „Era un moment în care nu mă mai simțeam bine atât de departe de casă. Am lucrat la Crowne Plaza, dar am renunțat după opt luni pentru că nu mă înțelegeam cu soția lui Copos, ea se implica să facă și munca noastră, organiza evenimente și doar ne anunța: „Vedeți că am făcut asta”. 

Pentru ce ne-ai mai angajat? Steve Jobs a spus: „Eu angajez oameni ca să-mi spună ce să fac, nu ca să le spun eu lor”. În România nu e valabil. În fotbal, nici atât! Văd și eu ce se întâmplă cu patronii care aleg achiziții, titularii, fac schimbări în timpul meciurilor. Dacă faci tu asta, de ce mai plătești oameni?”.

Mai multe știri despre Campionatul Mondial: