International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   IRAN - SUA 0-1

Imagini incredibile! Iranienii au sărbătorit în stradă înfrângerea echipei lor cu SUA

Fanii iranieni au sărbătorit în stradă înfrângerea echipei lor cu SUA, scor 0-1, la Campionatul Mondial din Qatar.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 30 noiembrie 2022

Fanii iranieni au sărbătorit în stradă înfrângerea echipei lor cu SUA, scor 0-1, la Campionatul Mondial din Qatar.

Suporterii iranieni au continuat mișcarea anti-guvern demarată după moartea Mahsei Amini. Ei au sărbătorit victoria SUA și eliminarea Iranului de la Campionatul Mondial. Protestatarii nu se simt reprezentați de naționala țării lor, care a jucat la acest Mondial sub titulatura „Republica Islamică Iran”.

Mai mulți protestatari iranieni au comentat pe rețele de socializare situația din Iran și bucuria lor de la finalul înfângerii cu SUA.


  • „Cine ar fi crezut că o să sar 3 metri și o să mă bucur la golul SUA”, a transmis Saeed Zafarany , un jurnalist iranian, după meci.
  • „Au pierdut atât în teren, cât și în afara lui”, a scris și Amir Ebtehaj, un alt jurnalist iranian.
  • „Circul echipei Republicii Islamice s-a terminat”, a comentat și Hamid Jafari, un fost jurnalist.

Fiul fostului șah (rege) al Iranului a propus jucătorilor să joace cu alte tricouri

Reza Pahlavi, fiul fostlui șah (rege) al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, le-a cerut jucătorilor să poarte alte tricouri la meciurile de la Campionatul Mondial pentru a transmite un mesaj împotriva regimului.

„Pentru fotbaliștii Iranului prezenți la Campionatul Mondial: aveți acum șansa de a fi vocea poporului iranian și de a arăta că sunteți echipa națională de fotbal a Iranului, nu echipa de fotbal a Republicii Islamice, un regim ilegitim, criminal și ucigaș de copii. Profitați de această oportunitate și contribuiți la revoluția poporului iranian prin sprijinul vostru. Lumea vă urmărește”, a trasmis Reza Pahlavi pe Instagram, în prima zi a Campionatului Mondial, 20 noiembrie.


Pe spatele tricourilor propuse de Reza Pahavi, apărea mesajul „Femei. Viață. Libertate”. Jucătorii naționalei nu au adoptat inițiativa fiului fostului șah la meciurile cu Anglia, Țara Galilor și SUA.

Fotbaliștii Iranului au cântat imnul înainte de meciul cu SUA

Jucătorii Iranului nu au cântat imnul țării lor înainte de primul meci de la Mondial, 2-6 cu Anglia, tot în semn de protest privind situația din țara lor.

Fotbaliștii Iranului au fost avertizați de oficialii de la Teheran că riscă represalii dacă vor mai refuza să cânte imnul, cum s-a întâmplat înaintea meciului cu Anglia. „Nu vom permite nimănui o asemenea insultă”, a comentat Medhi Chamran, președintele Consiliului Municipal al Capitalei. 

Jucătorii au cântat imnul și înainte de meciul cu Țara Galilor, 2-0, dar și înainte de cel cu SUA, scor 0-1.

Citește și alte știri despre Campionatul Mondial: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.