Emma Răducanu (20 de ani, 75 WTA), câștigătoare la US Open în 2021, a fost prezentă ieri la palatul Windsor pentru a primi titlul de MBE (Membru al Ordinului Imperiului Britanic) din partea regelui Charles al III-lea.
Meritul i-a fost acordat pentru serviciile sale din tenis în 2021. Ceremonia de înmânare a medaliei a fost amânată până ieri.
Emma Răducanu, premiată de regele Charles al III-lea
„Mă simt extrem de recunoscătoare”, a spus jucătoarea în vârstă de 20 de ani, care acum ocupă locul 75 în ierarhia WTA. Răducanu, al cărei tată este român, a adus pentru Marea Britanie un trofeu de Mare Șlem după o pauză de 44 de ani, ea învingând-o în finala de la New York pe Leylah Fernandez, după un parcurs început în calificări.
La întâlnirea cu regele Charles al III-lea, Emma a purtat o rochie neagră, elegantă. Întreaga ei vestimentație a costat 11.575 de euro.
Anul 2022 a fost unul de dat uitării pentru Emma Răducanu. Bricanica nu a cucerit niciun titlu, a părăsit competiția de la US Open în primul tur, pierzând punctele acumulate în 2021. Emma a avut bătăi de cap cu accidentările, dar i-a lipsit și stabilitatea la nivelului staff-ului de antrenori.
{{text}}