Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Germania, de 4 ori campioana lumii, pleacă acasă din faza grupelor! Formidabila Japonia a răpus-o pe Spania și a câștigat grupa!

+15 Foto
Spania - Japonia / Sursă foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  joi, 01 decembrie 2022

Germania e eliminată de la Campionatul Mondial! La capătul unei seri cu o desfășurare halucinantă de evenimente, nemții se văd nevoiți să părăsească întrecerea din Qatar. „Mannschaft-ul” a învins Costa Rica, 4-2, deși la un moment era condusă cu 1-2. Însă Spania a cedat în fața Japoniei, 1-2, astfel că ibericii și niponii merg braț la braț în optimi! Spania va întâlni Marocul, în timp ce Japonia se va duela cu Croația.

Nemții au câștigat aseară cu „Los Ticos”, dar părăsesc Mondialul a doua oară la rând fiindcă în celălalt meci Spania și-a văzut interesul.

Figurația Franței, deja calificată, la 0-1 cu Tunisia îi pusese pe gânduri pe nemți. Aseară nu depindeau doar de ei, ci și de Spania, ca să răzbească în „optimi”. Și nu și-au făcut griji degeaba. Ibericii au pierdut în fața Japoniei, 1-2, au terminat pe doi în grupă, în spatele niponilor, dar au evitat Croația în „optimi” și, foarte probabil, Brazilia în „sferturi”. 

Momentul când Costa Rica era în „optimi”

Selecționerul Flick își propusese să „ucidă” rapid partida, „ca să punem presiune pe celălalt meci”. Ai săi au deschis scorul repede, într-adevăr, prin Gnabry, numai că, după ce și „Furia Roja” a înscris dincolo, au amintit de prima repriză a dezastrului cu Japonia (1-2). Dominare totală, în fața unor „Los Ticos” respectuoși, pigmentată cu câte-o ocazie. Iar pe finalul primei părți, emoții la gafele fundașilor Raum și Rüdiger. 

Situația s-a complicat dramatic după ce, pe Khalifa International Stadium, Japonia a răsturnat situația: 2-1. Scoruri la care nemții erau eliminați la golaveraj. Și ca nebunia să fie totală, Tejeda a egalat pentru costaricani: 1-1! Germania? Bară Musiala! Rudiger, „alături” din 4 metri. Și iar o bară. Tot Musiala. 

Dar în fotbal, ocaziile se răzbună. Neuer, autogol, 2-1! Halucinant, Costa Rica era acum în „optimi”! 

Germania și Costa Rica își fac bagajele împreună 

Dar nu pentru mult timp. La poarta cealaltă, Havertz, 2-2. Și din nou Havertz, 2-3. Apoi, 2-4, Fullkrug, gol la care brigada lui Stephanie Frappart, prima femeie-arbitru la un Mondial, a avut nevoie de ajutorul VAR. A fost însă degeaba. Spania - Japonia s-a terminat 1-2, merg împreună în "optimi", Germania și Costa Rica, tot împreună, acasă.

FINAL Costa Rica - Germania 2-4

  • Click AICI pentru cele mai importante statistici
  • Au marcat: Tejeda '59, Vargas '70 / Gnabry '10, Havertz '73, '85, Fullkrug '90+1
  • Costa Rica merge mai departe cu o victorie. Cu un egal se califică în „optimi” doar dacă Spania învinge Japonia.
  • Germania are nevoie obligatorie de victorie, dar nici așa nu este sigură de calificare. Depinde în continuare de rezultatul partidei Spania - Japonia. Nemții susțin naționala lui Luis Enrique diseară!

Costa Rica: Navas - Fuller, Duarte, Vargas, Watson, Oviedo - Aguilera, Borges, Tejeda, Campbell - Venegas
Rezerve: Alvarado, Bennette, Chacon, Contreras, Hernandez, Lopez, Martinez, Matarrita, Ruiz, Salas, Sequiera, Torres, Wilson, Zamora
Selecționer: Luis Fernando Suarez 

Germania: Neuer - Kimmich, Sule, Rudiger, Raum - Goretzka, Gundogan - Gnabry, Musiala, Sane - Muller
Rezerve: Adeyemi, Bella Kotchap, Brandt, Fullkrug, Ginter, Gotze, Gunter, Havertz, Hofmann, Kehrer, Klostermann, Moukoko, Schlotterbeck, Ter Stegen, Trapp
Selecționer: Hansi Flick

FINAL Japonia - Spania 2-1

  • Click AICI pentru cele mai importante statistici
  • Au marcat:  Doan ('48), Tanaka ('53) / Morata ('12)
  • Spania se califică matematic cu o victorie sau cu un egal. Poate merge mai departe și cu un eșec, dar ar depinde de rezultatul partidei Costa Rica - Germania
  • Japonia ajunge în „optimi” cu o victorie, iar un eșec o elimină. Cu un egal se califică doar dacă și Costa Rica - Germania se termină cu o remiză.

Echipe de start:

Japonia: Gonda - Itakura, Yoshida, Taniguchi - Ito, Morita, Tanaka, Nagatomo - Kamada, Maeda, Kubo 
Rezerve: Asano, Doan, Endo, W. Ito, Kawashima, Machino, Minamino, Mitoma, Sakai, Schmidt, Shibasaki, Soma, Tomiyasu, Ueada, Yamane 
Selecționer: Hajime Moriyasu

Spania: Unai Simon - Azpilicueta, Rodri, Pau Torres, Balde - Gavi, Busquets, Pedri - N. Williams, Morata, Olmo
Rezerve: Alba, Asensio, Carvajal, Fati, E. Garcia, Guillamon, Koke, Laporte, Pino, Raya, R. Sanchez, Sarabia, Soler, F. Torres
Selecționer: Luis Enrique

Stadion: Khalifa International, Ar-Rayyan 
Arbitru: Victor Gomes / Asistenți: Zakhele Siwela și Souro Phatsoane

Clasamentul grupei E de la Campionatul Mondial

Citește și alte știri de la Campionatul Mondial:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.