Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Gazeta prezentă printre cei 200 de jurnaliști de la conferința Braziliei » Tite pregătește o mutare istorică: intră „cel mai bun «tamburinist» care există!”

+28 Foto
Imagini de la conferința de presă a Braziliei / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu  —  joi, 01 decembrie 2022

Echipa Gazetei deplasată în Qatar a asistat azi la conferința de presă a Braziliei, premergătoare partidei cu Camerun de la Campionatul Mondial (vineri, 21:00), ultima din grupa G.

  • Jurnaliștii GSP, Andrei Crăițoiu și Remus Răureanu, se află la Doha și transmit cele mai noi informații de la Mondialul din Qatar. Nu ratați corespondențele Gazetei, în fiecare zi pe GSP.RO!

200 de jurnaliști au fost în sală, 90% dintre ei fiind brazilieni. Selecționerul Tite și veteranul Dani Alves au acceptat doar întrebări de la jurnaliști cunoscuți.

VIDEO » Gazeta, prezentă la conferința Braziliei alături de 200 de jurnaliști

>

Tite a precizat că la meciul contra Camerunului vor evolua fotbaliștii care au jucat mai puțin în Qatar. Selecao e calificată matematic în optimile de finală.

Va fi titular și Dani Alves, ajuns la 39 de ani, el n-a prins niciun minut până acum în Doha. Fundașul dreapta de la UNAM Pumas (Mexic) va fi și căpitan la al treilea Campionat Mondial din carieră. În total, are 125 de partide în tricoul Braziliei și va deveni mâine cel mai bătrân jucător din istoria Selecao care evoluează la un Campionat Mondial!

Probleme medicale pentru Brazilia

Brazilia se folosește de meciul contra naționalei lui Rigobert Song și pentru a câștiga timp în vederea refacerii accidentaților Neymar, Danilo și Alex Sandro. Primii doi au probleme la gleznă, al treilea se confruntă cu dureri de șold. Mai mult, jurnaliștii brazilieni spuneau că au picat și alți jucători din cauza aerului condiționat, au răcit și au febră.

Dani Alves, înainte de Camerun - Brazilia: „Viața îi răsplătește pe cei care muncesc”

Întrebat de ziariști despre răutățile din țara natală, cum că ar fi fost convocat la acest Campionat Mondial doar pentru a cânta la tamburină, Alves a răspuns: „Atunci sunt cel mai bun «tamburinist» care există! Mă deranjează, dar nu mă afectează criticile. Oamenilor le este ușor să vorbească despre mine. Eu prefer să ofer tot ce am mai bun”.

Ce a mai spus Dani Alves:

  • „Misiunea mea la echipa națională este să dau tot ce am mai bun. În cele două jocuri în care nu am fost pe teren, echipa avea nevoie de un alt tip de fotbalist pe poziția mea, aveam nevoie de o defensivă mai bună. Eu sunt însă în slujba echipei naționale”
  • „Viața m-a învățat că atunci când muncești și te dăruiești, totul merge. Această călătorie este unică și asta am făcut în toți acești 16 ani în numele naționalei. Viața îi răsplătește întotdeauna pe cei care iubesc ceea ce fac și se dedică trup și suflet misiunii lor. Culeg ce am semănat în acești 16 ani

Echipa probabilă a Braziliei cu Camerun: Ederson - D. Alves, Militao, Bremer, Telles - Fabinho, Bruno Guimaraes - Antony, Rodrygo, Martinelli - Jesus

Mai multe știri de la Campionatul Mondial:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.