International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   GERMANIA

Declarație șocantă a unui internațional german după ce a fost eliminat de la CM: „Mi-e teamă să nu clachez psihic”

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 02 decembrie 2022

Joshua Kimmich, 27 de ani, e deja la a treia eliminare rușinoasă cu naționala Germaniei, iar după meciul cu Costa Rica a apărut în fața camerelor de luat vederi puternic marcat: „Te face să te gândești că aceste eșecuri sunt legate de persoana mea!”. Mijlocașul are la activ două eliminări din faza grupelor la Mondiale (2018, 2022) și una în „optimi”, la Europeanul de anul trecut.

Eliminarea Germaniei din faza grupelor Mondialului 2022 l-a marcat puternic pe „6”-rul nemților, Joshua Kimmich. Pentru el este deja o a doua astfel de dezamăgire la rând la CM, după aceea din 2018, iar joi seară, în fața camerelor de luat vederi părea la pământ din punct de vedere emoțional. 

„Pentru mine, personal, aceasta este cea mai neagră zi din carieră. Mi-e teamă să nu cedez psihic! Te face să te gândești că aceste eșecuri sunt legate de persoana mea! Am ieșit la fel din competiție și în 2018, apoi am făcut praf Euro de anul trecut”, a comentat Kimmich cu voce tremurândă, la finalul victoriei cu Costa Rica (4-2). Una care n-a mai avut nicio însemnătate, în condițiile în care Spania a pierdut în fața Japoniei cu 2-1. 

Kimmich a debutat la națională după triumful Mannschaftului în Brazilia 2014, mai precis în 2016, exact când marea echipă a lui Neuer, Lahm Thomas Muller, Gotze, Hummels et comp. intrase pe un trend descedent. Practic, el este parte din cele două eliminări consecutive suferite de Germania la Mondiale și de plecarea acasă în "optimi", după un 0-2 cu Anglia, la Europeanul de anul trecut.


74de selecții și 5 goluri are Kimmich în naționala Germaniei

Citește și alte știri despre eliminarea Germaniei:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.