International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   URUGUAY

Suarez și-a șters lacrimile și a ieșit la atac, după eliminarea de la Mondial: „Nu suntem respectați”

+13 Foto
Luis Suarez/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 03 decembrie 2022

Luis Suarez (35 de ani) a transmis primul mesaj după eliminarea Uruguayului de la Campionatul Mondial din Qatar.

Sud-americanii au bătut Ghana în ultimul meci din grupe, 2-0, dar a fost insuficient. Coreea de Sud a trecut de Portugalia, 2-1, și a terminat pe locul doi grupa H, la egalitate de puncte cu Uruguay. Cum și golaverajul era egal, zero, asiaticii au beneficiat de al 3-lea criteriu de departajare, numărul mai mare de goluri marcate (4 față de două ale uruguayenilor).

Jucătorii din Uruguay au făcut scandal la final și s-au năpustit asupra arbitrului neamț Daniel Sibert, pe care l-au acuzat că a ignorat un fault în careu comis asupra lui Darwin Nunez. În acest timp, Suarez era în lacrimi la marginea terenului. Nu a protestat pe teren, dar a transmis la finalul meciului că el și colegii săi „nu sunt respectați” 

Luis Suarez, primul mesaj după eliminarea de la Mondial


„Mă doare să îmi iau rămas bun de la Campionatul Mondial, dar măcar suntem împăcați cu faptul că am dat totul pentru țara noastră. Sunt mândru să fiu uruguayan, chiar dacă noi nu suntem respectați.

Îi mulțumesc fiecărui fan uruguayan în parte pentru susținere”, a transmis Luis Suarez pe Instagram, după ultimul său meci la un Campionat Mondial.

Faza incriminată de Uruguay


În minutul 58, Darwin Nunez i-a luat fața lui Daniel Amartey. Fundașul lui Leicester a intervenit riscant, din spate. Deși a atins mingea cu vârful ghetei, l-a incomodat evident și pe adversar. Siebert a fost chemat să analizeze faza l-a monitorul VAR, dar a decis că nu a fost nimic.

Faza la care Uruguay a cerut penalty/ FOTO: Captură @TVR 1

Fostul arbitru Marius Avram i-a dat dreptate „centralului”. „Face un semn în care el arată că fundașul a lovit mingea. Fundașul șterge mingea cu vârful ghetei. Eu cred că a fost decizia corectă”, a spus Avram la TVR1.

Citește și alte știri despre Campionatul Mondial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.