Liga 1

Rapid pierde teren în lupta cu Farul și CFR Cluj » Giuleștenii, salvați de Moldovan în prelungirile de la Pitești! Clasamentul ACUM

+12 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Cristi Preda (foto), Andrei Petrescu   —  duminică, 04 decembrie 2022

FC Argeș și Rapid au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 19 din Superliga României. La meci au asistat 3.100 spectatori.

Fiecare venire a lui Mutu în Trivale e motiv de emoții. Acum, cu Rapid, în urmărirea rivalelor din fruntea clasamentului, „Briliantul” avea nevoie de victorie împotriva Argeșului, echipa care l-a crescut.

VIDEO CU FAZA. Alexandru Greab, gafă uriașă la golul de 0-1 din FC Argeș - Rapid


Si după nici două minute, pulsul meciului a luat-o razna. Pănoiu (1,77), urmărit de fundași ca la cinema, l-a devansat pe Greab (1,98) care a ieșit în gol. Și chiar a ieșit gol pentru Rapid.

Piteștenii n-au acuzat lovitura, au răspuns imediat. Dar Garita, oprit mai mereu prin fault, Ișfan sau Meza Colli n-au reușit să îl învingă pe Moldovan.

Meci cu ritm, Rapid nu s-a lăsat înghesuită, a răspuns cu un presing masiv în jumătatea adversă și cu execuția lui Emmers scoasă de sub bară de Greab. Pe margine, Mutu ceva mai liniștit, Croitoru vulcanic, își tot certa elevii, în timp ce-i venea să-și mănânce fesul. Argeșenii au avut mai mult mingea, dar la vestiare Rapidul intra în avantaj.

Insistența argeșenilor, cu liniile tot mai aproape de careul advers, a dat roade. După fix o oră de joc, Ionuț Șerban a înscris cu un șut puternic, de la 11 metri. Moldovan a atins mingea, dar nu a împins suficient în picioare.


S-a jucat pe contre și mai departe, iar piteștenii puteau da lovitura în al doilea minut al prelungirilor. De data asta, portarul naționalei României a blocat cu piciorul devierea lui Alceus. Și s-a terminat 1-1.

Rapid pierde teren în Superliga României! Clasamentul ACUM 

FINAL » FC Argeș - Rapid 1-1

FC Argeș - Rapid, echipele de start

FC Argeș: Greab - Tofan, M. Constantin, Cestor, Jakolis - Meza Colli, Njike - Ișfan, I. Șerban, Calcan - Garita 

Rezerve: Micle - Vianna, Raynov, Alceus, Donisa, Bertrand, Pîrvu, Celestine, A. Stoica 

Antrenor: Marius Croitoru 



Rapid: H. Moldovan - Belu-Iordache, Săpunaru, D. Grigore, Onea - Kait, Crepulja, Emmers - Pănoiu, Dugandzic, Vojtus 

Rezerve: Drăghia - Cr. Ignat, P. Iacob, A. Ciobanu, Crivac, D. Iordache, Despa, Sefer, R. Bădescu 

Antrenor: Adrian Mutu

Stadion: Complex Sportiv „Nicolae Dobrin”, Piteșți 

Arbitru: Radu Petrescu / Asistenți: Mircea Grigoriu și Imre-Laslo Bucsi 

Arbitru VAR: Ionuț Coza / Arbitru AVAR: Stelian Slabu

VIDEO. Adrian Mutu, comentarii despre meciurile de la Campionatul Mondial: „Îmi place să văd un joc ofensiv”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.