International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   FRANȚA - POLONIA

Cu România n-au fluierat nimic! Supergolul lui Giroud, anulat după o decizie controversată! Ce a văzut arbitrul?

Franța - Polonia | În minutul 58, Olivier Giroud (36 de ani) își putea trece în cont „dubla”. „Foarfeca” lui a fost anulată de intervenția arbitrilor, una controversată.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 04 decembrie 2022

Franța - Polonia | În minutul 58, Olivier Giroud (36 de ani) își putea trece în cont „dubla”. „Foarfeca” lui a fost anulată de intervenția arbitrilor, una controversată.

Szczesny a ieșit agresiv dintre buturi pe centrarea lui Griezmann, a dat în minge, dar s-a ciocnit de Varane și a căzut rău. Faza a continuat, cu Giroud reușind o „foarfecă” spectaculoasă de la circa 13 metri. 

Franța - Polonia | Decizie controversată la golul doi marcat de Olivier Giroud

Golul nu s-a pus, pentru că goalkeeperul lui Juventus era la pământ, iar „centralul” Valenzuela a fluierat. Nu e clar dacă arbitrul a dictat fault în atac sau doar a întrerupt jocul pentru că Szczesny se resimțea. Cert e că VAR-ul n-a intervenit, așa că supergolul marcat de atacantul lui AC Milan nu a fost validat.


Decizie discutabilă”, scrie Marca. „Nu cred că a fost fault în atac”, notează și Rob Smyth, jurnalist The Guardian.

Momentul în care Szczesny boxează și Varane doar sare la cap, nu-l lovește:

Zona din care Giroud marcase din „foarfecă”:

Contra României nu s-a anulat golul


La Euro 2016, Giroud a deschis scorul în meciul de deschidere contra României (2-1) după o fază similară. Atacantul lui Arsenal de la acea vreme l-a lovit în săritură cu cotul peste brațe pe Tătărușanu și a reușit astfel să-și creeze un avantaj suficient pentru a înscrie cu capul. Arbitrul Kassai n-a dictat nimic.

Mai multe știri de la Campionatul Mondial:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.