FC Argeș și Rapid au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 19 din Superliga. Adrian Mutu (43 de ani), antrenorul giuleștenilor, a refuzat să discute în profunzime despre problemele medicale din lot.
Adrian Mutu a trebuie să apeleze la jucători din academia clubului pentru a completa foaia de joc la mecul cu FC Argeș. Antrenorul giuleștenilor speră ca la meciurile următoare să poată alinia o echipă mai solidă.
Adrian Mutu, după FC Argeș - Rapid 1-1
„Un meci echilibrat, prima repriză a noastră, puteam majora scorul. Cât am fost proaspeți, am fost în control. Pe bancă am avut 5 jucători din Academie, așa că ne mulțumim cu un egal. Nu avem ce face. Nu există o explicație pentru acidentări, cred că e ghionion. În rest, ține de bucătăria internă și nu are rost să vorbim acum.
Belu are 30 de minute jucate în tot campionatul, Vojtus are 45. Pe bancă, singurul cu experiență și care putea intra a fost Ciobanu. Ceilalți erau copii. Eu cred că ăștia suntem, nu trebuie să ne văităm. Mergem înaintea, sperăm să mai recuperăm din ei.
Când nu ai soluții pentru a aduce prospețime, e greu. Lucrurile ar fi stat altfel dacă aveam schimbări în față. Asta este, fără scuze și trebuie să scoatem tot ce putem mai departe”, a spus Adrian Mutu la „Fotbal Show”, emisiunea produsă în parteneriat de Gazeta Sporturilor și de Prima Sport.
Pe 10 decembrie, Arena Națională va găzdui un eveniment amical la care vor lua parte Rapid, Fiorentina și Borussia Dortmund. Accidentările din lotul giuleștenilor îl încurcă pe Mutu: „Era un turneu organizat dinaintea, am acceptat invitația înaintea să știm situația. Vreo trei jucători s-au accidentat în meciul de pregătire de la Brașov. Vom aborda turneul cu mulți tineri”.
{{text}}