Fotbal   •   Liga 1   •   FC Argeș - Rapid

Gafă imensă la golul încă din minutul 2 în FC Argeș - Rapid! Greab a ieșit la „prins de fluturi”

FOTO: Captură @Orange Sport

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 04 decembrie 2022

Ștefan Pănoiu (20 de ani) a deschis scorul în minutul 2 al meciului FC Argeș - Rapid, din runda cu numărul 19 a Superligii, după ce a profitat de o ieșire hazardată a portarului Alexandru Greab (30 de ani).

Ștefan Pănoiu a fost fotbalistul ales de Adrian Mutu pentru a respecta regula U21 la partida cu FC Argeș. Mijlocașul nu a dezamăgit și a deschis scorul la prima urcare în careul advers.

VIDEO CU FAZA. Alexandru Greab, gafă uriașă la golul de 0-1 din FC Argeș - Rapid


Elevii lui Marius Croitoru n-au apucat să își ia bine reperele din teren. După doar 90 de secunde, Kait și Dugandzic au combinat în viteză și au dus mingea la 30 de metri de poartă, în flancul drept al atacului giuleștean. Mijlocașul din Estonia a centrat cu „boltă”, în zona punctului cu var.

Ștefan Pănoiu a reluat cu capul și a profitat de ieșirea neinspirată a lui Greab. Portarul piteșenilor a vrut să boxeze mingea, dar a ajuns al doilea și a lăsat poarta goală.

Pentru Ștefan Pănoiu este prima reușită a sezonului. 

Citește și alte știri din Superliga:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.