Opinii   •   editorial

Cine ascunde numărul morților în Qatar? Și de ce?

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 05 decembrie 2022

Oficialii qatarieni și oamenii de afaceri implicați în construirea arenelor și infrastructurii pentru Mondial nu neagă că au murit muncitori pe șantierele CM. Dar nici acum nu știu câți. Încă estimează

În urmă cu aproape doi ani, pe 23 februarie 2021, The Guardian dezvăluia o cifră șocantă: peste 6.500 de muncitori migranți din India, Pakistan, Nepal, Bangladesh și Sri Lanka au murit pe șantierele Mondialului din Qatar în perioada 2011-2020.

Doar 3 victime în accidente. Plus alte 37 din „cauze naturale”

De atunci, qatarienii contestă ancheta cotidianului britanic, nu vor să accepte o pată neagră care să le întunece turneul. Nu neagă că au murit muncitori, dar nu știu numărul celor dispăruți. La Doha, cifrele oscilează, sunt mereu altele. Scad, cresc, scad... Oricum, foarte mici față de cele prezentate de Guardian.


La început, autoritățile qatariene au susținut că au dispărut numai 40 de muncitori, însă doar 3 în accidente de muncă legate de CM. Ceilalți 37 și-ar fi pierdut viața din "cauze naturale", exemplul morții în somn provocate de un stop cardiac, după o zi de lucru sub soarele arzător. Nu la 30 de grade, ci la 50 de grade Celsius uneori, pe stadioane ridicate în deșert! La "cauze naturale", nici nu ar fi trebuit să despăgubească familiile victimelor.

Muncitorii din Qatar, foto: Imago

În jur de 400 sau spre 500? „Nu știu numărul exact”

La sfârșitul lunii trecute, unul dintre cei mai importanți oficiali de la Doha, Hassan Al-Thawadi, a dialogat într-un interviu cu jurnalistul englez Piers Morgan. El a făcut publice alte cifre. Încă o dată, nimic cert.


Întrebat „Care este, sincer, totalul real al muncitorilor morți pentru Mondial?”, acesta a răspuns: „Estimarea e undeva în jur de 400, între 400 și 500... Nu știu numărul exact”.

Cine este Hassan Al-Thawadi? Secretarul general al Comitetului de Organizare CM 2022.

HAT l-a amețit și pe Piers Morgan, și pe noi toți. Ce înseamnă „în jur de 400” și apoi „între 400 și 500”? 400 de oameni morți sau 500 de oameni morți nu reprezintă deloc același lucru. Și cum „nu știu numărul exact”? Vorbim de oameni, nu de farfurii sparte, să nu ne intereseze numărul lor!

Ce spune firma de construcții? 40, 50. „Pe acolo e”

Stați că nu s-a terminat șirul declarațiilor stupefiante! Într-un interviu pentru GSP, acordat colegilor mei de la Doha, omul de afaceri Stanley Farrah, miliardar libanez implicat în ridicarea spectaculoasei infrastructuri a Qatarului prin firma sa de construcții, a explicat: dacă moare un muncitor, compania își oprește lucrările o lună, iar la sfârșit, după finalizarea investigației, toate firmele de construcții primesc un email cu rezultatele anchetei.

„Cred că am primit 40, 50 de emailuri, poate ceva mai multe, nu știu exact, dar numărul pe acolo e”, a afirmat el. Față de Al-Thawadi, cifrele seamănă, doar că lipsește un zero. Evident, nici Farrah nu are informații clare, „nu știu exact”. Ce mai contează 40 sau 50 ori 400 sau 500? „Pe acolo e”.

Întrebare din întrebare. Dacă nu sunt raportați morții fiindcă s-ar fi oprit lucrările?

Farrah a completat: „Dacă ar fi murit șase mii, ar fi trebuit să oprim lucrările pentru șase mii de luni. Credeți că am mai fi reușit să finalizăm vreodată un drum, o construcție?”.

O întrebare care poate genera altă întrebare. Dacă tocmai acesta a fost motivul pentru care n-a mai apărut oficial, la Doha, numărul real al celor dispăruți? Pentru că ar fi însemnat stop-muncă, imposibilitatea de a încheia lucrările la timp și o mulțime de bani pierduți. În total, miliarde de dolari.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.