Gică Popescu (55 de ani), președintele de la Farul Constanța, spune despre mijlocașul Alexi Pitu (20 de ani) că „a explodat, e anul lui!”
Promovat din Academia „Gheorghe Hagi” în 2018, Alexi, nepotul fostului fotbalist Adrian Pitu, are parte de cel mai bun sezon al carierei.
În 2022/2023 a înscris 5 goluri și a pasat decisiv la alte 5 reușite în doar 17 meciuri, un randament excelent, mult peste ce a arătat în sezoanele trecute.
Alexi Pitu are aprobarea lui Gică Popescu: „E anul lui!”
Fostul mare fotbalist Gică Popescu, acum președinte la clubul dobrogean, este profund impresionat de realizările lui Pitu din acest sezon.
„A crescut de la an la an şi a jucat mai mult de la an la an. Gică l-a ţinut, în ultimii trei ani, cu prima echipă, iar pe parcurs a început să joace tot mai mult.
În al patrulea an juca foarte bine, dar nu marca, nu dădea pase de gol. Acum a explodat! A marcat, a şi dat pase de gol, e anul lui!”, a precizat „Baciul” la „Fotbal Show”, pe PrimaSport.
Până în 2022/2023, Alexi nu marcase niciodată în primele 4 sezoane de Liga 1, în decurs de 63 de meciuri oficiale! Își trecuse, totuși, 6 pase decisive în cont.
În noiembrie, Gică Popescu anunțase că Farul este dispusă să îl vândă pe Alexi. Cota de piață a fotbalistului, potrivit Transfermarkt, este de 850.000 de euro.
Alexi Pitu, creștere spectaculoasă la Farul
Alexi Pitu a debutat în Liga 1 pe 27 iulie 2018, la 16 ani, într-un meci Viitorul - Dunărea Călărași 0-1SEZON L1 | MECIURI | GOLURI / ASSISTURI |
2018/19 | 5 | 0 / 0 |
2019/20 | 9 | 0 / 0 |
2020/21 | 17 | 0 / 1 |
2021/22 | 32 | 0 / 5 |
2022/23 | 17 | 5 / 5 |
Distribuit în rol de număr 10 sau atacant lateral stânga, Pitu a fost elogiat de Hagi în acest an: „Am muncit doi ani cu el, trebuia să-i dezvolt personalitatea. Am făcut-o, acum e bărbat, are personalitate, bravo lui! Sezonul ăsta e unul dintre cei mai buni”.
{{text}}