Simona Halep (31 de ani, locul 10 WTA) ar fi dovedit că Roxadustatul a pătruns în organismul ei printr-un supliment contaminat, a cărui etichetă nu prevedea prezența substanței din clasa EPO. Afirmația îi aparține lui Cristian Jura, judecător român al Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
- CONTEXT: Simona Halep a picat un test anti-doping la US Open 2022
- Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an. Jucătoarea noastră a fost informată de testul pozitiv pe 7 octombrie;
- Va fi judecată de ITIA și abia apoi, în cazul unui verdict nefavorabil, poate merge la TAS.
„Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet”, a declarat Jura, conform ProSport.
Cristian Jura, judecător TAS, despre Simona Halep: „Trebuie să mai demonstreze lipsa vinovăției și a neglijenței”
Ce urmează pentru Halep? Dacă scenariul de mai sus se adeverește, sportiva noastră ar mai trebui să probeze lipsa intenției de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive, susține Jura, caz în care Simona ar scăpa de suspendare.
„Sportiva se află, în continuare, în acest moment între ridicarea suspendării, respectiv eliminarea oricăror sancțiuni, și suspendarea de 4 ani din activitatea sportivă. Suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping: să se stabilească foarte clar modul în care a pătruns substanța în organism și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive.
Una dintre condiții a fost îndeplinită, s-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organismul sportivei. Urmează ca sportiva să demonstreze și lipsa vinovăției și a neglijenței. Adică, sportivul sau altă persoană să dovedească faptul că Simona nu a știut sau suspectat și că nu putea în mod rezonabil să știe sau să suspecteze, chiar prin manifestarea celei mai atente precauții, faptul că a folosit sau că i s-au administrat substanțe interzise sau că a folosit metode interzise”, mai precizează Jura.
Etapele prin care trebuie să treacă Simona Halep
„Procedural, urmează mai multe etape. Mai întâi, e o audiere provizorie organizată în fața Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului. În această etapă este posibilă ridicarea suspendării provizorii a sportivei, ținând cont de dovezile că a ingerat un supliment contaminat.
Dar aș face o precizare importantă. Așa cum este posibilă ridicarea suspendării provizorii, la fel de bine ea poate fi menținută, depinde foarte mult de probatoriu”, a încheiat Jura. Abia după judecata ITIA, Halep ar putea face recurs la TAS, în cazul unei decizii nefavorabile.
Când va avea loc prima audiere a Simonei Halep?
ITIA, agenția internațională pentru integritatea tenisului, a răspuns la întrebarea adresată de Gazetă. Fost lider WTA și dublă campioană de Grand Slam, Halep a fost testată pozitiv cu roxadustat, o substanță din categoria eritropoetinei, în primul tur la US Open.
Gazeta a contactat ITIA, agenția internațională pentru integritatea tenisului, în legătură cu data primei înfățișări. „Nu există încă o dată confirmată. Audierea va fi convocată de o organizație independentă, Sports Resolutions, care va decide componența juriului și va confirma detaliile”, se arată în răspunsul în scris din partea ITIA. „Nu vom confirma data audierii sau audierilor, dar vom comunica rezultatul final atunci când va fi cunoscut”, se adaugă în aceeași corespondență.
În cazuri anterioare care au implicat alte jucătoare, astfel de procedură s-a întins pe mai multe luni, așa cum este de așteptat să fie și în situația Simonei. Abia după decizie, ea va putea, eventual, să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în termen de maximum 21 de zile, în cazul în care nu este de acord cu ceea ce s-a hotărât.
Sports Resolutions, agenția care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluționare a litigiilor din sport. Conform site-ului propriu, entitatea operează la nivel global, oferind servicii de arbitraj, mediere, tribunal și expertiză, fiind o „alternativă rapidă și eficientă din punct de vedere al costurilor în procesele interne și în litigiile din instanță”.
{{text}}