Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, intenționează să facă restructurări masive în sectorul juvenil al clubului. În acest sens, i-a dat mână liberă lui MM Stoica pentru a reduce din personalul academiei.
FCSB a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai puternice academii din România, însă asta nu-l încântă în mod deosebit pe Gigi Becali.
Nemulțumit că, până acum, nu a obținut profit cu vreunul dintre puștii crescuți în propria pepinieră, latifundiarul a luat hotărârea de a aloca mai puțini bani către „grădinița” de fotbaliști pe care o deține în Berceni. L-a delegat pe MM Stoica pentru a înjumătăți personalul de acolo, adăugând că vrea să renunțe și la „mutantul” Unirea Constanța, „satelitul” neoficial al FCSB-ului.
Gigi Becali i-a dat mână liberă lui MM Stoica: „Fă selecție și dă jumătate din ei afară!”
„I-am spus lui Vasi Geambazi să facă curțenie la academie. Vreau să nu mă mai coste 120.000 de euro, vreau să mă coste 60.000. I-am spus să facă curățenie, dar nepoții mei nu ascultă, fac ce vor.
Așa că am spus că de selecție se ocupă MM! «Fă selecție și dă jumătate din ei afară! Jumătate din antrenori, jumătate din personal!». Pentru ce să bag atâția bani? Că nu scot nimic. Sunt doar câțiva care au ieșit de acolo, Pantea, Chirițoiu, Ciuciulete și încă unul.
Am zis eu că fac echipă de Divizia B, dar o să o desființăm și pe aia, am băgat și pe acolo vreo 300.000 (n.r. - face referire la „satelitul Unirea Constanța, administrat de Vasile Geambazi), a spus Gigi Becali, la Pro X.
FCSB consumă bani la foc automat cu academia
FCSB are una dintre cele mai bune școli de tineret din România, iar în ultimul clasament actualizat al Academiilor de Fotbal din România, pe anul 2022, ocupă locul trei, sub Viitorul și Csikszereda.
Becali a investit bani serioși în centrul de tineret, dar fotbalistul cel mai bun apărut din club, Octavian Popescu, a fost cumpărat cu 200.000 de euro. Popescu a fost adus în urmă cu doi ani, el nu a crescut la FCSB, a venit de la Regal Sport, un mic club de juniori din București. Popescu are 19 ani și este evaluat acum la zeci de milioane de euro.
Unirea Constanța evoluează la Clinceni, cu Consiliul Județean Ilfov ca sponsor pe tricouri!
Unirea e o echipă din Constanța și a înlocuit Farul în liga secundă, după care a preluat locul Clincenilor. „Satelitul” neoficial al FCSB-ului e dobrogean, însă evoluează la Clinceni, cu Consiliul Județean Ilfov ca sponsor pe tricouri! Nu e un club de sine stătător, ci un „satelit” neoficial. Vasile Geambazi, nepotul lui Becali, gestionează trupa-fantomă din L2, una a cărei casă a fost incertă de la înființare și până acum.
În stagiunea trecută, imediat după implicarea lui Geambazi și cooptarea în lot a unor fotbaliști din centrul de tineret al FCSB-ului, constănțenii se antrenau în București și își disputau în Techirghiol partidele considerate pe teren propriu. Mihai Stoica susținuse la un moment dat mutarea echipei în Urziceni, numai că arena din Bărăgan era improprie pentru găzduirea unor meciuri oficiale și ideea a fost abandonată.
{{text}}