Fotbal   •   Liga 1   •   VALIZA CU BANI

“Poate Gigi a glumit”

Articol de Dan Udrea   —  duminică, 11 mai 2008

Aşa a comentat Toni Doboş posibilitatea ca probele DNA să conţină înregistrările telefonice în care Becali îi promitea bani pentru jucătorii Universităţii.

– Domnule Doboş, circulă ipoteza că dumneavoastră aţi fi fost cel care a făcut auto­de­nun­ţul pentru a beneficia de cle­menţă din partea DNA într-un alt dosar în care sînteţi implicat.

– Am avut un dosar, dar acum nu mai sînt implicat. S-a decis în urmă cu 2-3 luni neîn­ce­perea ur­măririi penale. Deci nu are le­gătură acel dosar, care nu mai e­xistă, cu cel de acum. Dar şi atunci am fost acuzat că am adus bani de aca­să pentru a ţine pe Ti­mi­şoara.

– Bun, n-au legătură do­sa­re­le, însă aţi fost sau nu dum­nea­voas­tră cel care a făcut auto­de­nunţul?

– Nu vreau să vorbesc despre acest lucru acum. Au loc audieri, am discutat şi cu avocatul meu şi nu e bine să vorbesc cu presa înainte de a se finaliza dosarul. Dacă cei de la Steaua mă suspectează că eu m-am autodenunţat, e treaba lor! Eu nu discut pe această temă. Tot ceea ce ştiu eu este că meciul s-a jucat corect.



“Eu sînt cel mai mare criminal?!”



– Bun, dar nimeni nu acuză că nu s-ar fi jucat corect, ci că v-au fost promişi bani din partea lui Gigi Becali, în cazul unui rezultat pozitiv.

– Domnule, eu sînt făcut cel mai mare criminal, cel mai mare or­dinar din fotbalul românesc. Asta sînt de miercuri începînd. De ce? Am făcut ceva? Pentru că meciul s-a jucat pe teren? Din cauza asta sînt hăituit? De ce sînt acuzat de luare de mită?



– Pentru că procurorii acuză că v-au fost promişi bani.

– Hai să lămurim această pro­blemă. Dare de mită, da? S-a dat vre­un ban din partea cuiva? S-a lu­at vreun ban din partea cuiva? Nu. Atunci?



– Dacă procurorii au la dosar înregistrările telefonice dintre dumneavoastră şi Gigi Becali, în care vă spune că o să premieze cu bani mulţi pe U Cluj?

– ... Păi, Gigi poate spune orice, însă glumeşte de multe ori, n-aţi văzut?



“În fiecare zi îmi apare un fir de păr alb”



– Deci, vedeţi, pot exista înregistrări în care Becali vă promite bani.

- Repet, Gigi poate zice orice, dar poate că a glumit. Aduceţi-vă aminte că după meciul Steaua - U Cluj a spus că a fost la vestiare, deşi era suspendat, şi n-a fost, a glumit.



– Concluzia?

- E una singură, că eu trăiesc un calvar şi că începînd de miercuri îmi apare cîte un fir de păr alb cu fie­care zi care trece. Familia mea e şocată şi speriată văzînd ce se scrie şi se anunţă, ba că pot fi închis, ba că am fost arestat!



“E un dobitoc!”



Gigi Becali şi-a continuat ieri, la RTV, atacul la adresa procurorului care instru­mentează cazul: “Du­mi­trescu, că aşa îl chea­mă, e un do­bitoc! Îl jignesc pen­tru că numai aşa îl pot face să-şi prezinte de­misia. Îi solicit să prezinte scuze familiei me­le sau să facă el 13 ani de puşcărie pentru că a făcut un abuz grav. Dacă nu-şi dă demisia, îl dau în judecată”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.