Manifestul de 8.800.000 $

Cele 14 pagini în care Pierre de Coubertin cerea, în 1892, nașterea Olimpismului modern au fost considerate pierdute în 1937. Un francez le-a recuperat, un rus bogat le-a donat Muzeului Olimpic de la Lausanne

Când tânărul de 29 de ani a terminat de vorbit, a ridicat ochii spre sală. "Nimic negativ, dar sprijinul nu părea că apare de undeva", avea să-și amintească peste ceva vreme. Vorbise bine, articulat. Lucrase la acest "Manifest" aproape 14 luni, se găsea în amfiteatrul de la Sorbona, în fața unor oameni care ar fi trebuit să-i înțeleagă mesajul, pentru că se aflau la aniversarea Uniunii Societăților Franceze de Sporturi Atletice. "Atunci mi-am dat seama că însuflețirea de care eram cuprins nu avea să fie îndeajuns. Trebuia să detaliez totul!".

Pierre de Coubertin se trăgea dintr-o familie… istorică. Strămoși de la Roma, funcționari pe vremea lui Napoleon Bonaparte, oameni cu stare. Licențiat în Drept, iubea sporturile. 

Se descurca la scrimă, dar nu neglija nici boxul, deși mulți îi spuneau că statutul său nu-i prea permite astfel de discipline. Era topit după rugby, arbitrând, pe 20 martie 1892, prima finală a campionatului francez. Trăsese tare, încercase să miște lucrurile: pe la 1888 fondase, la a sa inițiativă, Comitetul pentru Propaganda Exercițiilor Fizice în Educație, căutase oameni care să scrie pentru revistele "Revue athlétique" ori "Les sports athlétique". Dar Pierre visa la ceva mult mai grandios.

Și-a certat prietenii din sală!

De pe la 27 de ani gândea o mișcare olimpică, ceva care să readucă spiritul Jocurilor din Grecia Antică. Toamna lui 1892 fusese plină de conferințe, de întruniri. Pe 25 noiembrie adunase tot ceea ce considera el că e important într-o singură aulă: 14 pagini scrise cu nerv, cu tăieturi și adăugiri. "Greii" de pe scaune nu gustaseră, în totalitate, "Manifestul", mai ales că baronașul îi certase nițeluș: că Franța gândește încet, că Statele Unite ori Anglia au făcut pași mari în toate sporturile cunoscute, că la ei politicienii domină structurile, nu oameni cu condițiuni atletice. "Mișcarea face bine creierului, mintea și corpul pot lucra împreună, se pot ajuta reciproc", dă el din mâini, apoi cere un pahar cu apă și-și tușinează mustața infinită.

"N-a fost prea popular în acea noapte", spuneau specialiștii. Dar Coubertin ține la ideea sa. "Sportul e pe aceeași treaptă cu telegraful, cu căile ferate, cu telefonul, cu descoperirile științifice. Toate au făcut mult pentru pacea mondială. Dar gândiți-vă la 30.000 de oameni care pot alerga prin ploaie, doar pentru plăcerea lor!", scrisese cu stiloul. De unde să știe cei prezenți că acela era Certificatul de Naștere al Jocurilor Olimpice Moderne, ce plecau la drum patru ani mai târziu? "Citius, Fortius, Altius", așa cum le-a prezentat el pentru prima oară, "împrumutate" de la confratele Henri Didon.

Patru ani de căutări

Pierre de Coubertin s-a stins la 74 de ani, în 1937. Moment în care a dispărut și faimosul manuscris. Pierdut pe vecie? NU!

Prin 1990, Marchizul Francois d’Amat nu acceptă ideea. Pleacă în toate piețele importante de suveniruri și antichități din lume. Ajunge în Statele Unite, în America de Sud, în Germania. Caută acul în carul cu fân? Află că acesta s-ar putea găsi în Elveția. Pleacă, degrab’, într-acolo. Un prieten din Țara Cantoanelor îi spune că știe pe cineva ce ține pitulate niște foi îngălbenite într-un seif. 14 pagini! Nașterea Olimpismului modern! Marchizul primește dreptul pentru publicare, în limba engleză, și, astfel, lumea află, din nou, despre munca incredibilă depusă de Pierre de Coubertin.

Apoi, în februarie 2020, pleacă la drum vestea că manuscrisul a fost cumpărat, la o licitație, contra sumei de 8.800.000 de dolari. Peste câteva zile, Muzeul Olimpic de la Lausanne îl primea, în urma unei donații. Alișer Usmanov, uzbekul din fruntea Federației Internaționale de Scrimă, cel mai bogat om din Rusia, îl adusese acolo unde îi era locul. 

Sursă: Olympic World Library