Opinii

Au venit artiștii!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  Tuesday, 06 December 2022

Firește că surprizele au condimentat această a 22-a ediție a Mondialelor. I-au dat culoare și i-au conferit interes. Căci nimeni nu gândea că Arabia Saudită va învinge Argentina, că Japonia va bate Spania și așa mai departe. Atât că victoriile respective, pe cât de nescontate, pe atât de spectaculoase, au fost doar de etapă. Totuși, din grupe s-au calificat favoritele, excepțiile menite să confirme regula constând în eliminarea Germaniei și, până la un punct, a Danemarcei.

În ciuda surprizelor, Olanda, Anglia și Croația, dar și SUA, au ieșit din grupe fără să fi suferit vreun eșec. La fel cum, reversul medaliei, nicio echipă nu a încheiat grupa cu punctaj maxim. Ba chiar 5 grupe au fost câștigate cu 6 puncte din 9, probă convingătoare de echilibru valoric. Formula că nu mai există echipe mici e o realitate, nu o figură de stil.

Iată însă că "optimile" au cernut și outsiderii, autorii rezultatelor-bombă au părăsit competiția in corpore. Unii după alții, au plecat acasă americanii, australienii, senegalezii, japonezii și sud-coreenii. Moment în care, ca întotdeauna de-a lungul istoriei din 1930 încoace, Mondialele au rămas o afacere de tranșat între Europa și America de Sud. Primul continent cu cinci reprezentante, celălalt cu două, plus Africa, prin Maroc. Reamintesc că raportul titlurilor e de partea Europei, cu 12-9.

Cea mai recentă izbândă sud-americană datează din 2002 și aparține Braziliei. Deși se vede cu ochiul liber că Asia și Africa se află în progres, pe un trend ascendent, ele mai au de așteptat. Dacă pe munte urcă oricine, în vârful lui ajung puțini.

Apropo de Brazilia, să notăm că, surclasând luni seara Coreea de Sud, ea a lăsat o impresie deosebită. Nu cred că exagerez numind-o cea mai frumoasă, în contextul în care Franța și Anglia, înaintea Argentinei, Croației ori Olandei, au etalat omogenitate și determinare. 

"Supersonicul" Mbappe și inventivul Griezmann au luminat jocul "cocoșului galic", în vreme ce selecționata Albionului s-a distins prin seriozitate și stil. Neînvinsă în Qatar, Anglia nu-i de neglijat. Judecă greșit cei care nu-i acordă șanse.

Brazilia a învins-o pe Elveția, scor 1-0, în etapa #2 a grupei G la Campionatul Mondial, într-o partidă care a arătat din nou cât de mult s-a schimbat trupa Selecao în ultimii ani.

Selecao însă a făcut o adevărată demonstrație de virtuozitate. De talent, forță și, neobișnuit pentru urmașii lui Pele, altruism. Brazilienii nu mai joacă fiecare pentru el, ci se pun în slujba echipei, moment în care devin de neoprit. 

Așa au și spulberat, prin unitate și fantezie, apărarea sud-coreeană, căreia i-au înscris 4 goluri în 36 de minute și au ratat tot atâtea! Au nimicit-o, au desființat-o, nu altceva!

Irezistibili, băieții lui Tite au creat o sumedenie de faze încântătoare, iar golul, marcat de Richarlison la capătul unor combinații de PlayStation, a însemnat o capodoperă. De predat la orice școală de antrenori.

Evit să mă entuziasmez și mă feresc să ofensez pe cineva, îmi cer scuze, dar ce uruguayeni și ce polonezi, ce costaricani și ce croați!, te uitai la Neymar și la coechipierii lui și erai tentat să zici că, în sfârșit, au venit artiștii! Cei care, născuți cu mingea la picior, au în ADN plăcerea și bucuria de a juca.

Tocmai pentru că brazilienii se mișcă pe teren cum mergem noi, muritorii de rând, pe stradă, să nu se mire nimeni dacă Selecao va cuceri la Doha al șaselea său titlu suprem! Chiar nimeni. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.