International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   MAROC - SPANIA 0-0 (3-0 d.pen)

Explicația pentru gestul ciudat al lui Hakimi » Cui i-a dedicat golul cu care a eliminat Spania + reacția lui Mbappe

+0 Foto
Achraf Hakimi  // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 06 decembrie 2022

Maroc a reușit una dintre cele mai mari surprize de la Campionatul Mondial 2022, eliminând Spania la penalty-uri, 3-0, după 0-0 în timpul regulamentar.

Achraf Hakimi a fost eroul Marocului, transformând a 3-a lovitură de penalty, cea care a calificat naționala africană în sferturile turneului final.

Imediat după gol, Hakimi a sărbătorit într-un mod inedit. Iar jurnaliștii de la Marca au descifrat imediat gestul său. Fundașul a imitat un pinguin. Astfel, acesta i-a dedicat golul colegului de la PSG, Kylian Mbappe.

Potrivit Marca, Hakimi și Sergio Ramos glumesc cu Mbappe, pe care l-au poreclit „Pinguinul”.


Cei doi au o relație excelentă, iar Mbappe l-a vizitat pe Hakimi la hotel, înainte de Maroc - Spania.

Mbappe a reacționat imediat pe Twitter

După golul lui Hakimi, Kylian Mbappe a postat două mesaje scurte pe Twitter.

Vedeta franceză i-a scris numele lui Hakimi și 3 emoji-uri: un pinguin, o inimioară și o coroană. Ulterior, Mbappe a postat și o fotografie în care apare alături de Hakimi.


Maroc elimină Spania în optimile CM 2022, după un meci de uzură

Uriașa surpriză a „optimilor” CM: Marocul a elimiat Spania după ce ibericii au ratat toate penalty-urile, iar portarul african, Bono, a fost la înălțime. Greu de ales mai mult de două faze notabile în 120 de minute. 

Marocul și Spania s-au trântit una pe alta ca-n repriza a 12-a la box. Apropiate ca foile de prăjitură, echipele nu și-au lăsat spații deloc. Doar Sarabia, intrat pentru penalty-uri, putea da lovitura. Însă a lovit bara în ultimul minut al prelungirilor. 

Unde Marocul a avut un avantaj consistent. Bono, cum e cunoscut Yassine Bounou, goalkeeper chiar în Spania, la Sevilla. Bono avea un istoric de 13 penalty-uri apărate în Spania și în Ligă. Și a recidivat. În ciuda lui Luis Enrique, care s-a lăudat că a pregătit special penalty-urile, Sarabia a dat iar bară. Iar Bono a apărat loviturile lui Soler și Busquets. 

N-a mai contat că Benoun a ratat și el. Hakimi a încheiat seria cu o scăriță. Iar Spania iese a doua oară la rând la penalty-uri, după ce Rusia o scosese în 2018.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.