Cupa Romaniei

Anul Clujului

Articol de Valentin Şchiopu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

CFR a avut un sezon perfect. Aseară, noua campioană şi-a adjudecat şi Cupa.

Mahmureala cîştigării ti­tlu­lui e mai suportabilă decît cea istorică, a marginii pro­vin­ciale. Clujul a sorbit din cupa ex­ta­zului miercuri şi a venit la Piatra- Neamţ cu ochelari de soa­re, pentru a declanşa din nou fiesta.

Băieţii lui Petrescu, Mister Mi­gre­nă, n-au pregătit însă comprese reci, ci o echipă băţoasă, organizată ca o durere de cap, cu Brandan şi Ricardo alergînd pînă la epuizare. “Fălcosul” i-a odihnit pe oamenii care şi-au pierdut trenul de ateri­zare în finalul campionatului, Trică şi Dubarbier, dar i-a trimis în teren pe Manuel Jose şi Culio, cei mai buni pasatori ai CFR-ului.

Argentinianul a provocat pri­mul suspin în tribună. Centrare per­fectă pentru Ruiz care a aşezat min­gea pentru şutul peste poartă al lui Peralta, de la 18 metri (2). 20 de minute mai tîrziu, Panin a cen­trat şi el în careul ialomiţenilor, însă mingea a prins un efect ciudat cal­culînd o rută ce viza vinclul porţii lui Stelea. “Arnold” a intervenit sal­va­tor, aşa cum a făcut-o şi la şutul deviat al lui Ruiz. Omul care l-a fă­cut uitat pe Fabbiani a mai lovit o da­tă, însă n-a găsit cadrul porţii cu o reluare cu capul (31). Unirea a fost aproape de gol prin Galamaz, care n-a reuşit să reia în poartă o cen­trare a lui Brandan.

Repriză incendiară

Andone a pus şampania la rece la pauză. Semedo a ciocnit cu Ruiz, ultimul şutînd puternic din voleu, de la marginea careului, în stînga lui Stelea (49). “Pantera” a fost aproa­pe de 2-0, însă Stelică a res­pins şutul său din unghi fără pro­bleme. Dănălache şi-a adus aminte că a marcat şi în campionat în poar­ta CFR-ului, pentru a savura un gol şi în finala Cupei.

Atacantul a punctat după o piruetă în careul vişiniilor şi un şut sec pe lîngă Stăncioiu, care era mascat de fundaşi, 1-1. Clujul n-a a­runcat însă prosopul. Semedo a privit trofeul, pe margine, şi a în­su­fl­e­ţit un balon ce părea pierdut, cu o reluare plasată. Stelea a respins în faţă, iar “Seme” a reluat puternic sub transversală (64), 2-1! Finalul a fost al lui Stăncioiu, care a negat de unul singur egalarea ialomiţenilor!

43 de ani au trecut de la precedenta Cupă cîştigată de o formaţie din Cluj, Universita­tea triumfînd în 1965, după 2-1, în finală, cu Dinamo Piteşti.

6 echipe au reuşit eventul în România: Ripensia, UTA, Steaua, Dinamo, U Craiova şi CFR Cluj.

4 Cupe a cucerit Ioan Andone ca antrenor: 3 cu Dinamo (2003, 2004, 2005) şi una cu CFR Cluj (2008).

Încălzire tot meciul

Andone a ţinut cont de frigul pătrunzător de la Pia­tra-Neamţ şi şi-a trimis rezervele la încălzire din pri­mul şi pînă în ultimul minut! “Feroviarii” au făcut sprin­turi susţinute pe linia de fund a porţii lui Stăn­cio­iu, oprindu-se doar pentru a urmări fazele-cheie.

L-a evitat pe Ando

Imediat după marcarea golului, Semedo a ţîşnit spre banca de rezerve, iar tehnicianul clujenilor a ieşit să-l felicite. Totuşi, atacantul a sărit în braţele lui Ruiz, apoi s-a îndreptat spre mijlocul terenului, evitîndu-l pe Ando!

 

Prima achiziţie: Prette!

Zilele următoare la Cluj va sosi argentinianul Cristian Prette, de la Huracan. Mijlocaşul central de 23 de ani, 4 goluri în 27 meciuri în acest sezon, va purta cu şefii CFR-ului ultimele runde de negocieri, dar surse autorizate afirmă că părţile au bătut deja palma.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.