Ionuț Radu (25 de ani) ar putea fi împrumutat în Serie B, la Reggina, în ianuarie.
Portarul român a început sezonul ca titular la Cremonese, echipă nou-promovată în Serie A, dar problemele medicale, cuplate cu revenirea lui Marco Carnesecchi după o accidentare, l-au scos din calculele antrenorului.
Impresarii îi caută deja altă variantă de împrumut lui Ionuț Radu, o variantă de ultim moment fiind Reggina, formație care dorește promovarea în Serie A la capătul acestui sezon.
Coboară în Serie B? Ionuț Radu, dorit de Pippo Inzaghi la Reggina
Publicația italiană Tuttomercatoweb scrie că „la Reggina continuă castingul pentru portar”. Formația antrenată de legendarul Pippo Inzaghi îi are pe listă atât pe Radu, cât și pe Etrit Berisha, rezervă la alt club din Serie A, Torino.
Sursa citată menționează că Radu este urmărit atent și de echipa franceză Saint-Etienne.
Ionuț n-a mai jucat de pe 9 octombrie, de la un 1-4 cu Napoli. În cele 10 meciuri jucate în acest sezon a primit 21 de goluri.
Reggina ocupă în prezent locul 2 în Serie B, cu 29 de puncte, 3 sub liderul Frosinone. Primele două echipe promovează direct în Serie A, următoarele 6 intră într-un play-off pentru a stabili ultima promovată.
{{text}}