În 2026, o să avem un turneu final cu 48 de echipe # Cele mai câștigate continente vor fi America de Nord și Centrală, Africa și Asia, care fac salturi de aproape 90% ca număr de locuri # Marea perdantă e Europa, doar 3 reprezentative în plus, în timp ce America de Sud se alege cu jumătate din marja de progres a Asiei # Turneul final din Qatar confirmă în parte strategia FIFA: e primul Mondial din 1982 la care Africa și Asia duc 5 echipe dincolo de grupe # Europa și America de Sud dau cel mai mic număr de țări în „optimi” (10), dar au 7 din 8 locuri în „sferturi”, așa cum a fost mai întotdeauna.
Turneul final din Qatar va fi ultimul Mondial cu 32 de echipe. În vara lui 2026, în SUA, Canada și Mexic competiția se va mări cu 50%. Va ajunge la 48 de formații. Și chiar dacă nu se știe exact formatul acelui Mondial, FIFA a anunțat deja bonificațiile de locuri pe care fiecare confederație (continent) le va primi.
Și există câteva concluzii care pot fi trase, mai ales ținând cont de modul în care a arătat până acum turneul din Qatar, dar și raportat la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani, când a avut loc prima competiție cu 24 de țări, în Spania 1982.
Cum arată structura Mondialului din 2026, din perspectiva locurilor pentru fiecare continent:
CONTINENT | 2022 | 2026 | PROGRES |
Europa | 13 | 16 | +23% |
America de Sud | 4,5 | 6 +1/3 | +40% |
Asia | 4,5 | 8 + 1/3 | +85% |
Africa | 5 | 9 + 1/3 | +86% |
America Nord&Centrală | 3,5 | 6 + 1/3 (Ă1/3) | +88% |
Oceania | 0,5 | 1 + 1/3 | +160% |
TOTAL | 31 | 46+2 |
730%e procentul cu care s-a mărit numărul de echipe din Asia la Mondialul din 2026 raportat la cel din 1982, atunci a fost doar Kuweit, peste 4 ani vor fi cel puțin 8 14% e surplusul pe care îl va avea Europa în 2026 față de CM 1982: 16 echipe în loc de 14
Foarte probabil cele 3 țări organizatoare vor fi calificate direct, lucru care urmează să fie votat la viitorul Consiliu FIFA. America de Nord și Centrală oricum are alocate nu mai puțin de 6 locuri sigure, deci alte 3 antamate în afară de SUA, Mexic și Canada. Plus două care vor merge la turneul de baraj. Concluziile sunt unele frapante:
- Oceania va avea pentru prima dată un loc asigurat
- America de Nord și Centrală are cel mai mare surplus, de aproape 90% față de 2022
- Asia și Africa aproape că își dublează și ele numărul de formații
- America de Sud are în plus doar două locuri sigure
- Europa crește cu doar 3 naționale, adică un salt de numai 23% față de Qatar
Poate că e chiar și mai interesant de analizat comparația cu primul Mondial care a avut la start 24 de echipe. În Spania 1982, când s-a mărit tot cu 50% numărul țărilor, raportul de forțe, din punctul de vedere al simplei participări, era unul mult dezechilibrat, în favoarea Europei.
2,2 milioane de dolaria fost premiul cu care s-a ales campioana mondială din 1982, Italia
Diferența față de Mondialul din 1982
CONTINENT | 1982 (procent din nr. total echipe prezente) | 2026 | CUM A OSCILAT |
Europa | 59% | 34% | -25% |
America de Sud | 17% | 13% | -4% |
Asia | 4% | 17% | +13% |
Africa | 8% | 20% | +12% |
America Nord&;Centrală | 8% | 13% | +5% |
Oceania | 4% | 3% | +1% |
Practic, Asia, Africa și America de Nord și Centrală nu prea existau în 1982. Aveau împreună doar o treime din Europa. În 2026, acestea vor avea un număr de participante cu 50% peste Europa! America de Nord și Centrală va avea tot atâta pondere cât America de Sud.
42 milioane de dolariva fi bonusul pe care îl va avea țara care se va impune în Qatar 2022
Explicația e una singură: voturile de care au parte în Consiliul FIFA, pentru alegerea președintelui. Sunt 35 de state. Câte are America de Sud? De peste 3 ori mai puține!
100%a fost creșterea numărului de telespectatori la meciul Coreea de Sud - Uruguay 0-0, primul de la acest Mondial pentru asiatici, față de meciurile Coreei din faza grupelor la CM 2014, când a terminat pe ultimul loc
FIFA însă, în explicațiile pe care le-a dat atunci când a fost chestionată care au fost argumentele pentru repartizarea surplusului de 16 locuri, a susținut că echipele din Asia și Africa au evoluat și chiar au început să conteze în faza grupelor la Mondiale. Indirect, piața drepturilor TV din Asia, care e o miză colosală pentru FIFA, a crescut odată cu rezultatele bune obținute de naționale precum Japonia și Coreea, cum a fost cazul la această ediție.
36de milioane de telespectatori a fost audiența medie în Asia a meciului Japonia - Costa Rica 0-1, cu 10 milioane peste cea a meciului Japonia - Germania 2-1 și cu 74% peste audiența medie din Asia a meciurilor din faza grupelor CM din 2018
FIFA chiar are dreptate când susține că aceste continente au început să conteze. Și nu mai fac doar act de prezență în faza grupelor. Cel mai bun exemplu e chiar actualul Mondial:
- e primul Mondial în care Asia, Africa și America de Nord și Centrală trec de 5 echipe calificate în optimile de finală
- e pentru prima dată când Asia (unde e inclusă Australia, care a participat în preliminariile asiatice) are 3 echipe în optimile de finală
- formațiile din Asia au învins sau au trimis acasă nume mari ale Europei și Americii de Sud: Germania, Spania, Danemarca, Uruguay
52 de meciuria conținut CM din 1982, după ce în Argentina '78 fuseseră numai 38
Tabloul echipelor calificate în "optimi" la CM Qatar 2022
Echipe | Procent din totalul celor de la Mondial | Echipe |
Europa | 8 | 61% |
America de Sud | 2 | 50% |
Asia | 3 | 50% |
Africa | 2 | 40% |
America Nord&Centrală | 1 | 25% |
Cel mai bun argument că Africa și Asia sunt îndreptățite să primească locuri multe e că în ultimii 40 de ani au progresat atât de mult încât au ajuns, la calificările dincolo de faza grupelor la un Mondial, să se bată în procente cu Europa și America de Sud. Acum, jumătate din țările acestor continente au reușit să acceseze optimile de finală. În 1982, în „optimi”, care au însemnat de fapt 12 echipe, împărțite în 4 grupe a câte 3, au fost participante exclusiv din Europa și America de Sud.
104 partideconține una dintre cele 3 variante de desfășurare ale CM din 2026: 12 grupe a câte 4 echipe, din care se califică 32 și se joacă eliminatorii începând cu "16-imi"
Comparația optimilor de finală Spania 1982 vs. Qatar 2022
Continent | Procent | Procent | |
Europa | 71% | 61% | |
America de Sud | 50% | 50% | |
Asia | 0% | 50% | |
Africa | 0% | 40% | |
America Nord&Centrală | 0% | 25% |
* procentul e dat de numărul de echipe de pe fiecare continent în „optimi” raportat la numărul total de echipe pe care l-a avut în grupe
Evoluția formațiilor extra Europa și Am. Sud în optimile de finală
Mondial | Nr. echipe* |
1982** | 0 |
1986 | 2 |
1990 | 2 |
1994 | 4 |
1998 | 2 |
2002 | 5 |
2006 | 3 |
2010 | 5 |
2014 | 5 |
2018 | 2 |
2022 | 6 |
* din Asia, Africa și America de Nord și Centrală
** faza "optimilor" a însemnat 12 echipe împărțite în 4 grupe de câte 3
Foarte probabil că pentru FIFA principalul argument în a oferi cele mai multe locuri pentru 2026 Asiei, Africii și Americii Centrale și de Nord ține de influența mare pe care cele 3 confederații o au la alegeri, grație numărului mare de votanți.
6 stadioanea avut Mondialul din Argentina 1978, în care media de spectatori a fost de 40.000 pe meci
Totuși, prestațiile acestor continente la turneul din Qatar confirmă într-o oarecare măsură decizia forului prezidat de Infantino. Da, probabil că tot Europa și America de Sud vor juca fazele finale (în „sferturi” sunt majoritar europene și sud-americane), însă echilibrul fotbalistic din faza grupelor și faptul că fiecare parte de glob a reușit să-și ducă măcar un sfert din țări în faza eliminatorie arată că fotbalul nu mai e, măcar la bază, un monopol pentru două continente. Și e foarte bine să fie așa.
10a fost numărul arenelor pe care s-a jucat CM din Africa de Sud 2010, cu o medie de aproape 50.000 pe meci
Oricum, România nu s-ar fi calificat la următorul Mondial nici dacă Europa ar fi primit 25 de echipe, nu 16. Așa că, eliberați de povara frustrării că suntem europeni, deci suntem victimele FIFA în încercarea de a ajunge la un turneu final, putem să admitem liniștiți că structura competiției din 2026 respectă tot din ceea ce înseamnă fotbalul de azi: voturi, influență, bani, expunere și, nu în ultimul rând, valoare.
Cum arată structura membrilor FIFA
Continent | Nr. țări | Procent |
Europa | 55 | 26% |
Africa | 54 | 25,5% |
Asia* | 47 | 22% |
America Centrală și de Nord | 35 | 17% |
Oceania | 11 | 5% |
America de Sud | 10 | 4,5% |
* la Asia intră și Australia
Turneu play-off în premieră
Pe lângă locurile sigure, cel puțin unul, pe care fiecare dintre cele 6 continente îl va avea, preliminariile pentru CM 2026 vor mai conține o fază în premieră absolută. Un turneu play-off, la care vor participa 6 naționale și care are ca miză două locuri la turneul final.
14%e surplusul pe care îl va avea Europa în 2026 față de CM 1982: 16 echipe în loc de 14
În afara Europei, fiecare confederație va avea câte o echipă, cu excepția Americii Centrale și de Nord, care va participa cu două. O astfel de competiție, dacă ar fi avut loc și înainte de Qatar 2022 ar fi avut următoarea componență: China, Noua Zeelandă, Peru, Egipt, Panama, Jamaica.
Acest turneu ar urma să se desfășoare în noiembrie 2025, după următorul sistem: primele două echipe cel mai bine clasate în ierarhia FIFA vor sta în semifinale, unde vor evolua celelalte 4, după care vor fi două meciuri decisive pentru a ajunge la CM.
Ce echipe importante, de pe fiecare continent, au ratat Mondialul din Qatar
- Europa: Italia, Suedia, Turcia, Ucraina, Cehia, Norvegia
- Africa: Egipt, Nigeria, Coasta de Fildeș, Algeria, Africa de Sud
- Asia: China
- America de Sud: Chile, Columbia, Paraguay
- America Nord și Centrală: -
- Oceania: -
16stadioane va avea CM din 2026 (două Canada, 3 Mexic și 11 SUA), în care există premize că media celor din tribune se va apropia de 70.000 pe meci
{{text}}