Liga 1

Ziua Porților Deschise la noua arenă din Liga 1 » Burleanu și primarul au tăiat panglica. Primul meci e deja sold-out!

+40 Foto
Noul stadion din Sibiu // foto: Facebook

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 08 decembrie 2022

Noul stadion din Sibiu s-a deschis oficial miercuri, 7 decembrie, când a avut loc Ziua Porților Deschise. Cu o zi înainte, la fața locului a fost prezent și Răzvan Burleanu, președintele FRF, care a tăiat panglica alături de primarul din Sibiu, Astrid Fodor.

Se apropie ziua primului meci pe noul stadion din Sibiu. Sâmbătă, pe 10 decembrie, echipa locală FC Hermannstadt va primi vizita liderului din Superliga, Farul, pentru un meci programat la ora 19:00 (DigiSport 1, PrimaSport 1, OrangeSport 1).

Până atunci, la noul stadion „Municipal” din Sibiu a avut loc Ziua Porților Deschise. Stadionul a putut fi admirat atât de fanii locali, cât și de jucătorii lui Hermannstadt, care au intrat pe gazon și au schimbat pase cu copiii sibieni.

VIDEO. Ziua Porților Deschise la noua arenă din Sibiu

Cu o zi în urmă, la stadion și-au făcut apariția și șefii Federației Române de Fotbal, printre care președintele Răzvan Burleanu, directorul tehnic Mihai Stoichiță și secretarul general adjunct Gabriel Bodescu.

>

Burleanu a tăiat panglica la noua „bijuterie” din Sibiu împreună cu primarul orașului, Astrid Fodor.

Sold-out la Hermannstadt - Farul

Se anunță stadion plin la Hermannstadt - Farul, primul meci pe noul „Municipal”. Toate zonele stadionului sunt sold-out, fiind așteptați peste 12.000 de oameni la meci. Capacitatea totală, oficială, a noii arene este de 13.013 locuri.

Ce alte facilități are noul stadion din Sibiu:

  • Vestiare pentru sportivi, antrenori și copii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, saune, o sală de antrenament și o sală de forță. 
  • Pistă pentru atletism în lungime de 400 m, cu 4 culoare de 1,22 m lățime fiecare. 
  • Sală de atletism, cu vestiare și grupuri sanitare proprii. 
  • Sală de box, cu vestiare și grupuri sanitare proprii. 
  • Două tabele de marcaj, full color, fiecare cu dimensiunea 8,96 x 4,80 m. 
  • Nocturnă asigurată de proiectoare echipate cu lămpi cu LED.

+29 Foto
Imagini noi cu stadionul „Municipal” din Sibiu // foto: captură YouTube @ CON-A

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.