International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   Olanda - Argentina

Amintirea unui duel incendiar Olanda - Argentina! Van der Sar l-a înjurat pe Ortega

Van der Sar l-a înjurat pe Ortega, Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 08 decembrie 2022

Edwin van der Sar (52 de ani), fostul mare portar olandez, a povestit cum l-a provocat pe Ariel Ortega (48 de ani) în „sferturi” la CM 1998, insultându-l și apoi exagerând când decarul Argentinei a încercat să-l lovească în bărbie.

  • Olanda - Argentina, al doilea sfert de la Campionatul Mondial, se va juca vineri, 9 decembrie, de la ora 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe TVR 1.

Se anunță o confruntare incendiară la Lusail, în „sferturile” Mondialului. În aceeași fază a turneului, în urmă cu 24 de ani, olandezii și argentinienii s-au ciocnit într-un meci pe viață și pe moarte. 

Cu două cartonașe roșii, cu provocări, lovituri și simulări care au influențat jocul de la CM 1998. Atunci, portocaliii au învins cu 2-1 și s-au calificat în semifinale.


Edwin van der Sar: „Ortega și-a agățat piciorul de Stam”

Edwin van der Sar, fostul mare portar al Oranje, actual director general la Ajax, a povestit pentru Algemeen Dagblad ce s-a întâmplat atunci. Și rolul său esențial în acea victorie. Nu doar cu plonjoanele sale.

Pe 4 iulie 1998, la Marseille, era 1-1 în minutul 87. Batavii erau în 10, după eliminarea lui Arthur Numan. Ariel Ortega, faimosul „El Burrito” (Măgărușul), a încercat să-l păcălească pe arbitrul mexican Arturo Brizio. „Ortega și-a agățat piciorul de Jaap Stam, voia penalty”, și-a amintit Van der Sar, care s-a repezit la argentinian.

Ariel Ortega, în duel cu Jaap Stam în „sferturi” la CM 1998, Foto: Getty Images

Edwin van der Sar: „Nu sunt mândru de ce am făcut”

L-a insultat pe decarul sud-american. „Să zicem că i-am zis că are o mamă frumoasă”, spune acum Van der Sar. „Nu, nu sunt mândru de ce am făcut, nici atunci, nici în prezent, dar a fost bine pentru echipă".

Pentru că, în acele clipe de tensiune maximă, Ortega s-a repezit cu capul spre uriașul portar, cu 27 de centimetri mai înalt. „Am simțit ceva periindu-mi bărbia. Și am căzut premeditat. Era o chestiune de supraviețuire”. a adăugat fostul mare portar olandez.

Nu îl sfătuiește însă pe Andries Noppert, actualul goalkeeper al Olandei, să provoace un adversar: „Andries să facă doar ce a făcut până acum. Să apere bine”. 

Argentinienii, cu Sabella în suflet

Argentinienii vor ieși pe teren având în suflet imaginea lui Alejandro Sabella. Pe 8 decembrie 2020, fostul selecționer a murit, la 66 de ani. El a condus naționala albiceleste spre finala Mondalului din 2014. 

În semifinale, câștigase chiar în fața Olandei antrenate de același Louis van Gaal: 0-0, 4-2 la penaltyuri. În ultimul act însă, Argentina a pierdut cu Germania, 0-1 după prelungiri.

Citește și alte știri de la Campionatul Mondial:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.