Walid Regragui (47 de ani), selecționerul Marocului, îi avertizează pe portughezi, înainte meciului din „sferturile” Campionatului Mondial din Qatar. Partida se va juca sâmbătă, de la ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmisă la TV pe TVR 1.
Tehnicianul magrebienilor a spus că naționala lusitană este favorita confruntării, așa cum era și Spania, aluzie la victoria obținută de Maroc în fața spaniolilor, în „optimile” de finală ale competiției.
Walid Regragui: „Portugalia, la fel ca Spania, este favorită în meciul contra noastră”
„Portugalia, la fel ca Spania, este favorită în meciul contra noastră. Portughezii au venit în Qatar pentru a câștiga Campionatul Mondial. Cu toate astea, am demonstrat că suntem o echipă greu de bătut.
Nu este ușor să marchezi împotriva noastră. Și noi avem jucători care pot marca goluri. Știm că am făcut istorie, dar ce am realizat până acum nu este de ajuns”, a spus Walid Regragui, la conferința de presă premergătoare meciului Maroc - Portugalia.
Walid Regragui: „Dacă ne mulțumim cu atât înseamnă că nu am progresat”
„Nu am realizat nimic notabil. Nu e suficient ce am făcut până acum. Am făcut istorie, însă dacă ne mulțumim cu atât înseamnă că nu am progresat din punct de vedere mental. În fotbal, totul este posibil. Jucătorilor mei le e foame de performanță. Nu suntem mulțumiți cu ce am făcut până în acest moment”, a mai spus selecționerul Marocului.
Walid Regragui: „Suntem obosiți”
„Suntem obosiți. Am întâlnit echipe foarte puternice, precum Croația, Belgia, Canada, una dintre cele mai bune echipe din America de Nord, și Spania, naționala care te face să alergi cel mai mult după minge”, a completat Walid Regragui, potrivit Mundo Deportivo.
{{text}}