Liga 1

Incident la inaugurarea arenei moderne din Sibiu » Escortat de poliție după ce a dat buzna cu forța în stadion: „S-au plătit 50 de milioane de euro, vreau să intru”

+16 Foto
Un suporter a fost escortat de poliție după ce a intrat cu forța în zona media / Captură GSP Video

Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)  —  sâmbătă, 10 decembrie 2022

Inaugurarea noii arene din Sibiu a avut parte și de un moment regretabil, chiar în timpul meciului dintre Hermannstadt și Farul, încheiat 4-0. Un localnic recalcitrant a intrat cu forța în zona media, pentru ca acolo să dea peste reacția promptă a forțelor de ordine, care l-au scos imediat din stadion.

Pus pe harță, deranjat că nu poate intra gratis în stadionul construit de municipalitate din bani publici, bărbatul respectiv s-a luat la ceartă cu oamenii care asigurau ordinea. Pe unul a încercat chiar să-l lovească, moment în care a fost escortat imediat în afara arenei de către polițiști. Acesta și-a spus ofurile, scena fiind surprinsă de trimișii Gazetei la Sibiu:

S-au plătit 50 de milioane de euro pentru stadion, vreau să intru”, s-a plâns cetățeanul respectiv. 

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în altercația petrecută sâmbătă seara la noua arenă din parcul „Sub Arini”. 

VIDEO Incident la Sibiu: un suporter a fost escortat de poliție după ce a intrat cu forța în zona media

>

Câteva dintre facilitățile noului stadion din Sibiu:

  • Vestiare pentru sportivi, antrenori și copii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, saune, o sală de antrenament și o sală de forță.
  • Pistă pentru atletism în lungime de 400 m, cu 4 culoare de 1,22 m lățime fiecare.
  • Sală de atletism, cu vestiare și grupuri sanitare proprii.
  • Sală de box, cu vestiare și grupuri sanitare proprii.
  • Două tabele de marcaj, full color, fiecare cu dimensiunea 8,96 x 4,80 m.
  • Nocturnă asigurată de proiectoare echipate cu lămpi cu LED.

FOTO / Imagini spectaculoase surprinse de echipa Gazetei deplasată la Sibiu: cum arată noua arenă din parcul „Sub Arini”

+16 Foto
Imagini dronă stadion Sibiu: cum arată noua arenă din parcul „Sub Arini”

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.