Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Jordan Pickford s-a enervat după Anglia - Franța » Gestul făcut de portar: „Aveți respect!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 11 decembrie 2022

Anglia a fost eliminată de Franța, 1-2, în sferturile Campionatului Mondial, iar Harry Kane a fost extrem de afectat la finalul partidei.

Campioana mondială din 2018 a ajuns cu emoții în semifinalele turneului final din Qatar, la capătul unui meci în care Harry Kane a avut șansa să facă dubla, tot din penalty. Dar execuția sa, din minutul 84, a fost una dezamăgitoare. 

Jordan Pickford s-a luat de cameraman după Anglia – Franța

Ratarea calificării l-a afectat pe căpitanul Angliei, dărâmat la finalul meciului, iar colegul său, Jordan Pickford a sărit să-l protejeze.

Imediat după finalul meciului, camerele TV l-au căutat pe Harry Kane, spre nemulțumirea lui Pickford. Portarul naționalei s-a interpus între cameraman și Kane pentru a-l bloca pe acesta în încercarea de a-l filma pe atacant.

„Aveți puțin respect! Vă rog”, a fost mesajul lui Jordan Pickford, iritat de cameraman.

Anglia, eliminată de Franța de la CM 2022

Naționala lui Deschamps i-a luat tare pe englezi în primul sfert de oră, dominat fizic și teritorial în întregime de naționala „Cocoșului Galic”. Deschiderea de scor a venit dintr-o execuție de geniu a lui Tchouaméni. Mijlocașul Realului a prins o torpilă de la peste 20 de metri, 

Pickford a ajuns târziu, prea târziu pentru a bloca traiectoria balonului. Înghesuiți de francezi, britanicii s-au trezit din „pumni” și au urcat liniile. 

Consecințele s-au simțit imediat: ocaziile au început să apară la poarta lui Lloris, englezii fiind mai prezenți în a doua parte a primei reprize, perioadă în care au cerut inclusiv un penalty, refuzat de camera VAR.

Nimeni n-avea însă cum să mai refuze penalty-ul primit de Anglia în minutul 54, când Tchouameni, eroul francezilor de mai devreme, l-a doborât pe Saka în careu. Harry Kane și-a asumat responsabilitatea, l-a învins fără emoții pe colegul din poarta lui Tottenham, iar partida era relansată.

Sub șocul golului egalizator, Franța a traversat momente complicate, mai exact un scurt pasaj de joc în care tot elevii lui Southgate au fost mai periculoși. Însă Franța sub Didier Deschamps e o „bestie” mult prea greu de îngenuncheat la un Mondial!  Giroud, noul golgeter all-time al naționalei Franței (53 de reușite pentru „cocoși”) a apărut excelent la finalizare în minutul 78, a scăpat de marcajul larg al lui Maguire și a trimis mingea în plasă.

Anglia s-a năpustit spre poarta lui Lloris, a mai primit un penalty după o imprudență gravă a francezilor, însă Kane n-a mai fost la fel de inspirat. A transformat direct în peluză, spulberând visul Angliei de a triumfa din nou la un Mondial după o pauză de peste șase decenii.

VIDEO Totul despre Argentina - Croația

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.